(25 octombrie 1921 – 5 decembrie 2017)
Regele Mihai I al României s-a născut la 25 octombrie 1921, la Castelul Peleș din Sinaia și a fost ultimul rege al României, considerat un simbol al curajului politic, una dintre cele mai importante personalități istorice ale secolului al XX-lea, în România, cu un rol crucial în momentele cheie din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în perioada postbelică.
Fiul principelui Carol al II-lea al României și al prințesei Elena a Greciei, Mihai I s-a bucurat de o pregătire teoretică desăvârșită, urmând cursurile unei şcoli organizate de către tatăl acestuia la palat, alături de copii din toate colţurile ţării şi din toate categoriile sociale, având ca profesori nume importante ale învățământului românesc, precum istoricul Nicolae lorga și geograful Simion Mehedinţi.
Deoarece mariajul părinților săi a fost scurt și nefericit, în 1925, tatăl său, principele Carol al II-lea, profitând de o îndatorire protocolară – reprezentarea dinastiei la înmormântarea reginei Alexandra a Danemarcei – nu s-a mai întors în România, stabilindu-se în Franța, alături de amanta sa, Elena Lupescu, și renunțând la tron.
În urma acestei nesupuneri, Regele Ferdinand a convocat Consiliul de Coroană, în cadrul căruia Carol al II-lea a fost exclus de la succesiunea tronului și din familia regală, primind numele de Carol Caraiman, prinț moștenitor devenind Principele Mihai.
După decesul Regelui Ferdinand în 1927, Principele Mihai I a fost proclamat Rege, însă din cauză că era minor, s-a instituit o regenţă compusă din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea şi Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie, Gh. Buzdugan.
Principele Carol al II-lea, înconjurat și susţinut de oameni politici cu convingeri monarhiste, a reconsiderat poziția adoptată, la inceput voalat, apoi tot mai direct și insistent, exprimându-și dorința de a reveni în tară și de a ocupa „tronul părintesc”, lucru care s-a și întâmplat. Astfel, la 8 iunie 1930, în regim de urgență, Parlamentul l-a proclamat rege al României, acțiune ce a însemnat detronarea regelui Mihai I, căruia i-a fost conferit titlul de „Mare Voievod de Alba Iulia”, ulterior fiind înscris onorific, la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti, la Liceul militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu şi la Şcoala tehnică a Aeronauticii de la Mediaş. Pasionat de automobile şi mecanică, în paralel cu pregătirea militară din cadrul Batalionului Gărzii Regale a Palatului, Mihai a făcut practică la Atelierele Ford, câte două ore pe săptămână.
În urma crizei politice determinate de pierderile teritoriale din vara anului 1940 şi a instaurării unui regim autoritar, sub comanda generalului Ion Antonescu, regele Carol al II-lea a fost silit să abdice, iar la 6 septembrie 1940, la 19 ani, Mihai I a revenit pe tron.
Până în 23 august 1944, sub regimul antonescian, regele Mihai a avut atribuţii mai mult simbolice, având reşedinţa la Sinaia, fiind exclus de la luarea deciziilor, nefiind anunțat nici despre intrarea României în război, la 22 iunie 1941, alături de Germania, împotriva URSS.
Deși a fost de acord, la început, cu războiul, în vederea recuperării Basarabiei şi Bucovinei de Nord, s-a împotrivit continuării acestuia dincolo de Nistru. După înfrângerile de pe frontul de Est, din iarna anilor 1942-1943, regele Mihai I a devenit tot mai reticent faţă de continuarea războiului, iar apropierea frontului de hotarul estic al României și continuarea operațiunilor militare pe teritoriul românesc, puteau conduce la distrugerea efectivă a țării. Regele Mihai împreună cu politicienii patrioţi, Iuliu Maniu şi Constantin I.C. Brătianu, a elaborat planul de scoatere a României din alianța cu Germania și de intrare în coaliția formată de SUA, Marea Britanie și URSS. Astfel, în noaptea de 23 august 1944, la ora 22:20, regele Mihai a adresat poporului român o Proclamație prin care a anunțat întoarcerea armelor împotriva Germaniei și participarea României la război alături de cele trei mari puteri militare ale lumii, generalul Ion Antonescu fiind arestat.
Pentru curajul de care a dat dovadă în înfăptuirea actului de la 23 august 1944, dar și pentru contribuția pe care România a adus-o în victoria Aliaţilor, cât și la scurtarea războiului cu cel puțin 200 de zile, regele Mihai I a fost decorat cu Ordinul Victoria și Legiunea de Merit în grad de Mare Comandor.
Intrarea României sub influența sovietică a condus la instalarea, la București, a unui guvern prosovietic, fapt ce a aruncat țara într-o mare criză politică. Noua putere instalată, executând ordinele și dispozițiile Moscovei, a redus prerogativele constituționale ale regelui și astfel, la 30 decembrie 1947, autorităţile comuniste l-au silit pe regele Mihai I să abdice şi să părăsească ţara, acesta luând calea exilului. La 22 mai 1948, Consiliul de Miniştri a luat decizia de a-i retrage cetăţenia română şi de a confisca bunurile Familiei Regale.
La 10 iunie 1948, regele Mihai I s-a căsătorit cu Ana de Bourbon-Parma, cei doi având cinci fiice. Aceștia au locuit la Lausanne și până în 1956, în Anglia, iar pentru a-și câștiga existența, au construit o fermă de pui şi un mic atelier de tâmplărie.
În 1956 s-au mutat în Elveţia, la Versoix, unde regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriană „Lear Jeats and Co”, iar în 1959, a înfiinţat o companie de electronică şi de mecanisme automate, „METRAVEL”, pe care a vândut-o cinci ani mai târziu.
După revoluția din 1989, regele Mihai a solicitat în mai multe rânduri oficialităţilor statului să-i permită revenirea în tară, însă fără succes. Cu ocazia sărbătorii Sfintelor Paște, în aprilie 1992, regele Mihai, însoțit regina Ana, a ajuns în România, pentru prima oară, după 44 de ani.
La 21 februarie 1997, în timpul guvernul Ciorbea, regelui Mihai I i-a fost redată cetăţenia română, iar la 30 decembrie 1997, a susţinut un discurs în faţa reprezentanţilor Parlamentului şi Guvernului de la Bucureşti, în care a făcut o trecere în revistă a celor 50 de ani de exil, militând, totodată, pentru intrarea României în NATO şi UE, vizitând mai multe ţări europene şi SUA.
Regele Mihai I este considerat un simbol al reconcilierii, democrației, demnității, curajului și loialității față de poporul român. El a avut un rol activ în viața publică, susținând cauze caritabile, culturale, valorile democratice și drepturile omului, manifestându-și permanent devotamentul pentru România. Actul său de la 23 august 1944 este considerat una dintre cele mai importante contribuții ale României la victoria împotriva nazismului.
Regele Mihai I s-a stins din viață la 5 decembrie 2017.







[…] cu un impact semnificativ asupra modului în care a fost guvernată țara.După abdicarea regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, a fost proclamată Republica Populară Română. În 1948, Ceaușescu a fost […]