(27 mai 1884 – 20 decembrie 1968)
Max Brod s-a născut pe 27 mai 1884, în Praga, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar, și a fost un jurnalist, compozitor și critic literar de limbă germană, scriitor prolific și influent în cercurile literare moderniste, cunoscut mai ales ca prietenul apropiat, biograful și salvatorul operei lui Franz Kafka, pe care a refuzat să o distrugă, contrar dorinței testamentare a acestuia.
Născut într-o familie de evrei, de la patru ani a fost diagnosticat cu o curbură severă a coloanei vertebrale, fiind nevoit să poarte un ham corector timp un an, rămânând cocoșat toată viața.
A urmat școala piaristă, apoi Stephans Gymnasium, iar ulterior a studiat dreptul la Universitatea Germană Carol-Ferdinand din Praga, pe care a absolvit-o în 1907, făcând parte, încă din timpul studenției, din cercul literar germanofon din Praga, cunoscut ulterior ca „Cercul de la Praga”, alături de Kafka, Weltsch, Oskar Baum și Franz Werfel.
După absolvire, a lucrat ca funcționar public și critic de artă, apoi ca jurnalist și critic la publicația „Prager Tagblatt”, iar datorită influenței lui Martin Buber, din 1912 a devenit un susținător fervent al sionismului.
În 1908 a publicat primul său roman, „Schloss Nornepygge”, considerat o capodoperă a expresionismului, Brod devenind rapid o figură marcantă.
De-a lungul carierei, a publicat peste 80 de lucrări, inclusiv romane, eseuri, biografii, piese de teatru și traduceri, cele mai cunoscute fiind „Drumul către Dumnezeu al lui Tycho Brahe” (1916), roman istoric considerat capodopera sa, „Lupta pentru adevăr” (1916–1948), „Păgânism, creștinism și iudaism” (1922), un eseu filosofic despre religie și identitate, „Farmecul dragostei” (1930), „Biografia lui Heinrich Heine” (1934), „Teorie rasistă și iudaism” (1936), „Franz Kafka, o biografie” (1937), considerată prima biografie a celebrului scriitor Franz Kafka, ce s-a bucurat de un mare succes, autobiografia „Viață scandaloasă” (1960) și „Cercul de la Praga” (1966), memorii despre cercul literar din Praga.
Max Brod și Franz Kafka s-au cunoscut în 1902, în timpul studiilor universitare, devenind rapid inseparabili, întâlnindu-se aproape zilnic. Max Brod a fost primul care a recunoscut și a promovat geniul literar al lui Kafka, încurajându-l constant să scrie și să publice. Chinuit de îndoieli, Kafka l-a numit pe Brod executorul său literar, cerându-i să-i ardă lucrările nepublicate la moartea sa.
Sfidând dorința regretatului său prieten, considerând că valoarea operei lui Kafka trebuie să fie cunoscută lumii, Max Brod a refuzat să distrugă manuscrisele, editându-le și publicându-le. Datorită lui, romanele „Procesul” (1925), „Castelul” (1926) și „America” (1927), dar și jurnalele, aforismele și corespondența lui Kafka, au fost publicate, devenind repere ale literaturii universale.
În 1939, odată cu ocupația nazistă, Brod a fugit din Praga în Palestina, ce atunci era sub controlul Regatului Unit al Marii Britanii, stabilindu-se la Tel Aviv, unde a lucrat timp de 30 de ani ca dramaturg la Teatrul „Habimah”, continuând să scrie și să influențeze cultura israeliană.
Cunoscut drept „salvatorul lui Kafka”, Max Brod a fost un scriitor și intelectual remarcabil ce a avut o influență majoră asupra culturii evreiești din Europa Centrală și Israel. Fără Max Brod, opera lui Kafka ar fi fost, cel mai probabil, pierdută pentru totdeauna, decizia sa de a edita și publica manuscrisele schimbând radical istoria literaturii moderne, Kafka devenind unul dintre cei mai influenți autori ai secolului al XX-lea.
Chiar dacă decizia de a ignora dorința lui Kafka a generat dezbateri etice și juridice, inclusiv litigii privind arhiva lui Kafka, majoritatea istoricilor și criticilor consideră că Max Brod a procedat corect, dăruind lumii o operă de o valoare inestimabilă.
Max Brod s-a stins din viață pe 20 decembrie 1968.
