(4 septembrie 1882 – 18 august 1961)
Leonhard Frank s-a născut la 4 septembrie 1882, în Würzburg și a fost un romancier și dramaturg german, cunoscut pentru operele sale literare ce critică aspru societatea, explorând teme precum justiția socială, războiul, revoluția, rasismul, crimele împotriva umanității și natura umană, fiind o voce puternică a realismului social și a literaturii de protest, autor al romanelor „Banda de hoți”, „Omul este bun”, „Karl și Anna”, „Frate și soră” și „În stânga, unde e inima”.
Născut într-o familie modestă, a studiat pictura și arta grafică la Academia de Arte Frumoase din München, unde s-a familiarizat cu mișcările artistice și intelectuale ale vremii, devenind un socialist convins, fiind influențat de operele lui Lev Tolstoi și Fyodor Dostoevsky, dar și de ideologiile socialiste și pacifiste emergente în Europa.
Leonhard Frank a publicat în 1914 romanul „Banda de hoți”, o critică a structurilor sociale rigide și o pledoarie pentru libertatea individuală și rebeliunea tinerilor, explorând viața unui grup de tineri ce încearcă să se elibereze de autoritatea adultă și de constrângerile sociale. Romanul s-a bucurat de un mare succes, fiind recompensat cu Premiul Fontane.
Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, după ce a asistat la ororile acestuia, Frank a devenit un pacifist vehement, iar din cauza opiniilor sale împotriva războiului și a pozițiilor sale politice de stânga, a fost forțat să plece în exil, în Elveția.
În 1917, a publicat „Omul este bun”, o colecție de povestiri ce descriu ororile războiului din perspectiva soldaților obișnuiți, accentuând umanitatea și nevinovăția acestora în fața mașinii de război, având un impact semnificativ asupra literaturii pacifiste germane.
După război, s-a întors în Germania, însă situația politică instabilă și ascensiunea naționalismului l-au făcut să fie din ce în ce mai critic față de politica vremii, continuând să scrie despre nedreptățile sociale și despre nevoia de reforme radicale.
În 1926 a publicat „Karl și Anna”, frescă a dragostei, loialității și a amăgirii într-un context dramatic postbelic, având ca temă centrală relația ambiguă dintre adevăr și iluzie, precum și impactul războiului asupra vieții de zi cu zi a oamenilor. Romanul s-a bucurat de un mare succes, fiind adaptat pentru marele ecran, cele mai cunoscute adaptări fiind „Desire Me” (1947) și „The Woman and the Stranger” (1985).
În 1927 a publicat „Cvartetul de bărbați din Ochsenfurt”, roman despre dragoste, prietenie și schimbare socială, poveste ce se desfășoară într-un mic oraș și urmărește viețile mai multor personaje care se confruntă cu provocări personale și sociale, Frank exprimându-și convingerile sale politice.
După venirea la putere a naziștilor, în 1933, fiind un simpatizant a politicii de stânga și din cauza protestelor publice împotriva fascismului, ca parte a epurării culturale, cărțile sale au fost interzise și arse public, Frank fiind nevoit să plece în exil, mai întâi în Elveția, apoi în Franța și, ulterior, în SUA.
Din exil, a încercat să mobilizeze opinia publică împotriva regimului nazist prin scrierile sale, dar și prin colaborarea cu alți scriitori, precum Thomas Mann și Bertolt Brecht.
După terminarea războiului, s-a stabilit în Germania de Est și a publicat „Cauza” (1952), o lucrare semi-autobiografică, unde își descrie copilăria și experiențele ce l-au influențat în a-și modela viziunea asupra lumii, și „În stânga, unde este inima” (1952), roman care relevă convingerile sale politice de stânga și dedicarea față de ideea de justiție socială.
Leonhard Frank a fost un critic acerb al nedreptăților sociale, al militarismului și al fascismului, un apărător al demnității umane și un susținător al unei reforme sociale profunde, văzând literatura ca pe un instrument necesar schimbării.
Leonhard Frank s-a stins din viață la 18 august 1961.
