Karl Benz

Evaluează acest articol!

(25 noiembrie 1844 – 4 aprilie 1929)

Karl Benz s-a născut la 25 noiembrie 1844, în Mühlburg și a fost un inventator și inginer german, ce în 1885 a proiectat și construit primul automobil din lume propulsat de un motor cu combustie internă.
Orfan de tată, la 15 ani s-a înscris la Politehnica din Karlsruhe pe care a absolvit-o în 1864, iar după s-a mutat la Mannheim unde a lucrat ca proiectant şi desenator la o fabrică de cântare, a fost angajat la o companie ce construia poduri, iar mai apoi, la o companie din industria fierului.
În 1871, împreună cu August Ritter a înființat o companie de motoare şi maşinării destinate fabricilor, din care s-a retras în 1882.
În 1883, Benz împreună cu proprietarii unui magazin de biciclete, au fondat compania Benz & Cie, care a produs maşinării industriale şi motoare cu gaz.
Spirit vizionar, Benz visa să proiecteze o trăsură mecanizată care să se deplaseze fără cai, iar primul automobil Benz, un vehicul cu trei roți denumit Benz Patent-Motorwagen, care avea instalație de răcire cu apă și motorul conectat la roți prin curele și lanțuri de bicicletă, a circulat pentru prima dată la începutul anului 1885.
Automobilul a fost brevetat la 29 ianuarie 1886 și prezentat publicului la 3 iulie 1886.
Deși obiectivele sale în materie de automobile au fost inițial desconsiderate și respinse, Benz a produs mai multe modele de Motorwagen cu motoare mai mari, de 1,1 kW (1,5 CP) și de 1,5 kW (2 CP), permiţând automobilului să atingă o viteză maximă de aproximativ 16 km/h, vânzând în 1888, 25 de exemplare ce erau conduse doar pe distanțe scurte.
La 5 august 1888, Bertha Benz, soția sa, a condus, fără să-i spună inventatorului, de la Mannheim la Pforzheim, un Motorwagen Model III, pe o distanță de 106 km, într-un interval de 12 ore, devenind astfel prima persoană care a condus un automobil pe o distanţă mare.
În 1926, compania Benz a fuzionat cu Daimler-Motoren-Gesellschaft pentru a forma Daimler-Benz, producătorul automobilelor Mercedes-Benz, marcă ce în scurt timp a devenit sinonimă cu luxul.
Karl Benz s-a stins din viață la 4 aprilie 1929. 

Postează o recenzie: