(21 martie 1685 – 28 iulie 1750)
Johann Sebastian Bach s-a născut pe 21 martie 1685, în Eisenach și a fost un organist, clavecinist, violonist, dirijor și compozitor german, unul dintre cei mai importanți compozitori ai perioadei baroce și unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, ce a lăsat posterităţii opere de o profunzime intelectuală, expresivitate şi frumuseţe artistică aproape inegalabile, celebru pentru „Concertele Brandenburgice”, „Clavecinul bine temperat”, „Suitele pentru violoncel solo”, „Variațiunile Goldberg”, „Concert pentru două viori în re minor” și „Arta fugii”.
Născut într-o familie de muzicieni profesionişti, tatăl său fiind muzician de curte, a urmat cursurile şcolii gimnaziale din Eisenach și a luat lecții de vioară de la tatăl său. După ce a rămas orfan de ambii părinți, de la vârsta de 10 a rămas în grija fratelui mai mare, Johann Christoph Bach, organist la Ohrdurf, urmând cursurile liceul din localitate, continuându-și educația muzicală, studiind orga și clavecinul.
În 1700 a plecat la Lüneburg, unde a studiat la școala Sf. Mihail, făcând parte din cor și cântând la orgă și clavecin, descoperind muzicienii francezi, germani şi italieni ai secolului al XVII-lea.
Lipsit de mijloacele financiare pentru a urma universitatea, a fost nevoit să se angajeze ca muzician de curte, iar în 1703 a obținut postul de organist în orăşelul Arnstadt, perioadă ce marchează și realizarea primelor sale compoziţii, probabil şi celebra „Toccata şi Fuga în Re minor”.
Datorită virtuozităţii sale, dar și din cauza unor conflicte cu membrii corului, în 1707 s-a angajat ca organist la biserica din Mühlhausen, perioadă în care a compus numeroase cantate şi „Actus tragicus”, iar în 1708, la invitaţia ducelui Wilhelm Ernst, călătorește la Weimar, unde a acceptat postul de organist de curte (1708 – 1717), perioadă în care a compus numeroase cantate și lucrări pentru orgă și clavecin, precum „Toccata în re major”, „Alla breve în re minor” și „Orgelbuchlein”.
În 1717, Bach a fost nevoit să părăsească Weimarul, transferându-se la curtea prinţului Leopold de Anhalt-Cöthen, perioadă în care a compus cele 6 „Concerte brandenburgice”, precum și suitele pentru violoncel „solo”, sonatele și partitele pentru vioară „solo” și suitele orchestrale.
În 1723, a fost numit cantor şi director muzical la Biserica Sfântul Toma din Leipzig, iar printre sarcinile sale se numărau predarea muzicii elevilor de la şcoala de canto, dar și furnizarea de compoziţii muzicale celor două biserici principale din Leipzig, fiind nevoit să compună câte o cantată în fiecare săptămână, inspirată din lecturile biblice, ajungând, astfel, să compună peste 300 de cantate, precum „Patimile după Matei” pentru Vinerea Patimilor, „Patimile după Ioan”, „Magnificat” pentru Crăciun şi „Missa în Si minor”, dar și „Oratoriul de Crăciun”, „Oratoriul de Paşti” și „Oratoriul Înălţării”.
Johann Sebastian Bach a tratat toate genurile muzicale din epocă sa, cu excepţia operei. A fost un maestru al contrapunctului, al armoniei și al tehnicii muzicale, contribuind semnificativ la dezvoltarea muzicii baroce, punând, astfel, bazele dezvoltării muzicii moderne. Creația sa se ridică la aproximativ 1500 de compoziții, fiind considerat un geniu ce și-a depășit cu mult condițiile epocii, opera sa rămânând o piatră de temelie a muzicii clasice, care prin profunzime și complexitate, continuă să inspire și să influențeze numeroși compozitori și muzicieni.
După moartea sa, muzica lui Bach a fost uitată în mare parte, fiind considerată demodată. Abia în secolul al XIX-lea, datorită unor compozitori precum Felix Mendelssohn și Franz Liszt ce au redescoperit și promovat lucrările sale, compozițiile sale s-au bucurat de aprecierea cuvenită.
Spre sfârşitul vieţii, a încercat să-şi tipărească lucrările, luând parte personal la pregătirea plăcilor de zinc. În ultimii ani, Bach a suferit de probleme de vedere, iar în 1750 a suferit o intervenție chirurgicală la ochi ce nu a avut succes, starea sa de sănătate înrăutățindu-se.
Johann Sebastian Bach s-a stins din viață pe 28 iulie 1750.
