(20 iulie 1822 – 6 ianuarie 1884)
Johann Gregor Mendel s-a născut la 20 iulie 1822, în Heinzendorf și a fost un călugăr din Ordinul Sfântului Augustin, savant, profesor și biolog austriac, considerat fondatorul geneticii, ce a descoperit legile care guvernează ereditatea, denumite în cinstea sa Legile lui Mendel.
Născut într-o familie de țărani, la vârsta de 11 ani, la rugămințile preotului din localitate care a observat abilitățile sale, Mendel a fost trimis la școală, fiind un elev strălucit. După ce și-a încheiat studiile gimnaziale, a studiat filozofia și teologia la Universitatea din Olomouc, pe care a finalizat-o în 1843, iar din cauza lipsurilor financiare, în acea perioadă, pentru a se întreține, a fost nevoit să dea meditații altor studenți.
Chiar dacă după finalizarea studiilor Mendel trebuia să se întoarcă în localitatea natală și să preia ferma familiei, acesta a preferat să urmeze un alt drum, alegând să intre în mănăstirea augustiniană St. Thomas din Brno, ca noviciat al ordinului augustinian, unde i s-a dat numele Gregor.
Ca preot, lui Johann Gregor Mendel i s-a părut dificilă datoria parohială de a-i vizita pe cei bolnavi și pe moarte, îmbolnăvindu-se, fiind la scurt timp detașat pe un post de profesor suplinitor la o școală din Znojmo.
În 1850, din cauză că a picat la un examen necesar certificării profesorilor, a fost trimis la Universitatea din Viena, unde doi ani a beneficiat de un nou program de instruire științifică, studiind cu fizicianul Christian Doppler, cu matematicianul Andreas von Ettinghausen și cu botanistul Franz Unger.
În 1853, Johann Gregor Mendel s-a întors la mănăstirea din Brno, iar în 1854 a fost numit profesor al școlii secundare din localitate, unde a rămas până în 1866, când a fost ales abate.
În 1854, starețul Cyril Napp i-a permis lui Mendel să desfășoare în cadrul mănăstirii un program experimental de hibridare, având ca scop urmărirea transmiterii caracterelor ereditare în generații succesive de descendenți hibrizi, cercetările anterioare observând că hibridizarea nu putea fi un mecanism folosit de natură pentru a înmulți speciile, în timp ce crescătorii de plante și animale demonstraseră că încrucișările pot produce într-adevăr o multitudine de specii noi.
Datorită numeroaselor soiuri distincte, ușurinței culturii, controlului polenizării și proporției mari de germinări reușite a semințelor, Mendel a ales să-și desfășoare studiile cu mazărea comestibilă (Pisum sativum), în perioada 1854-1856 testând 34 de soiuri. Pentru a urmări transmiterea caracterelor, a ales șapte trăsături specifice plantelor de mazăre, precum culoarea semințelor, culoarea florilor și înălțimea plantelor, încrucișând cu grijă plantele pentru a controla reproducerea și a observa soiurile rezultate.
Experimentele realizate au condus la formularea legilor mendeliene ale eredităţii, respectiv legea purității gameților, ce stabilește faptul că gameții sunt puri din punct de vedere genetic, adică conțin un singur factor ereditar, respectiv o singură alelă din perechea de alele conținute de celulele somatice, legea segregării, ce descrie că perechile de alele se separă în timpul formării gameților, astfel încât fiecare gamete poartă o singură alelă pentru fiecare trăsătură, precum și legea asortării independente a caracterelor, ce afirmă că alelele diferitelor gene se segregă independent una față de cealaltă în timpul formării gameților.
În 1865, Johann Gregor Mendel și-a prezentat pentru prima dată rezultatele în două prelegeri la Societatea de Științe Naturale din Brno, iar în 1866 și-a publicat descoperirile în lucrarea intitulată „Experimente privind hibridizarea plantelor”, însă lucrarea a atras puțină atenție, deoarece cititorii au concluzionat că Mendel a demonstrat doar ceea ce era deja presupus pe scară largă.
După studiul efectuat asupra mazării, pentru a dezvolta cercetările privind genetica animalelor, a efectuat experimente și cu albine, reușind să realizeze o rasă hibridă de albine, însă din cauza reginei acestora, nu a reușit să redea un tablou clar privind transmiterea caracterelor ereditare la albine.
Începând cu anul 1866, fiind promovat la rangul de abate, Mendel și-a întrerupt activitatea științifică, dedicându-se doar activităților administrative.
La 21 martie 1872 a fost decorat de către împăratul Franz Joseph al Austriei, în semn de recunoaștere pentru activitatea sa meritorie și patriotică, cu Crucea de comandor al Ordinului Franz Joseph.
În ciuda recunoașterii târzii, abia când cercetătorii Hugo de Vries, Carl Correns și Erich von Tschermak au redescoperit, la începutul secolului al XX-lea, în mod independent legile lui Mendel, au început să le promoveze în comunitatea științifică, dovedind că aportul lui Gregor Mendel la genetica modernă este incontestabil. Descoperirile sale au permis dezvoltarea unei întregi discipline științifice și au influențat modul în care cercetătorii abordează studiul eredității și evoluției, legile sale fiind esențiale în descifrarea structurii și funcției ADN-ului, precum și în dezvoltarea tehnicilor de inginerie genetică și terapie genică.
Johann Gregor Mendel s-a stins din viață la 6 ianuarie 1884.
