(9 noiembrie 1818 – 3 septembrie 1883)
Ivan Turgheniev, pe numele complet Ivan Sergheevici Turgheniev, s-a născut la 9 noiembrie 1818, în Oriol și a fost un romancier, dramaturg, autor de povestiri scurte și translator, unul dintre cei mai proeminenți scriitori ruși ai secolului al XIX-lea, maestru al romanului realist, cunoscut pentru capacitatea de a portretiza, cu finețe, complexitatea psihologică a personajelor sale și pentru observațiile sociale și politice ale societății rusești din acea perioadă, autor al romanelor „Un cuib de nobili”, „Părinți și copii”, „Rudin”, „În ajun” şi „Desţelenire”.
Născut într-o familie înstărită, în primii ani a fost educat acasă, de meditatori, iar din 1827, de când familia lui s-a mutat la Moscova, Ivan Turgheniev a studiat la un pension particular, apoi la pensionul de pe lângă Institutul „Lazarevshi”.
Ivan Turgheniev a studiat literatura rusă și filozofia la Universitatea din Moscova și mai târziu la Universitatea din Sankt Petersburg, iar între 1838 și 1841, a studiat istoria și filozofia la Universitatea din Berlin, fiind influențat, în special, de opera filozoful german Hegel.
S-a dedicat literaturii, a scris versuri şi a frecventat diverse cercurile literare, iar după ce a publicat, în 1843, poemului „Parașa”, critica vremii a relevat talentul viguros şi autentic al acestuia, fiind considerat o speranță a noii generații, bucurându-se de celebritate.
Debutând sub influenţa romantismului, operele sale reflectă o profundă înțelegere a complexității umane și a schimbărilor sociale din Rusia vremii sale. Pentru a se întreține, o perioadă a fost nevoit să scrie pentru diverse ziare şi reviste, creaţia sa reprezentând o etapă importantă a literaturii ruse.
În 1852 a publicat volumul „Povestirile unui vânător”, unde a ilustrat viața țăranului rus, iar în 1856 a publicat romanul „Rudin”, unde s-a concentrat pe un personaj complex, Dmitri Rudin, ce reprezintă idealurile și ambițiile unei generații întregi de intelectuali ruși.
Ivan Turgheniev a publicat în 1859 „Un cuib de nobili”, roman ce explorează conflictele între vechile și noile valori, axându-se pe disfuncționalitatea și decăderea aristocrației ruse și pe impactul schimbărilor sociale asupra acestei clase sociale.
În 1862 a publicat romanul „Părinți și copii”, unde a introdus conceptul de „nihilism” și a explorat conflictul dintre generații, un subiect important în Rusia secolului al XIX-lea, fiind apreciat pentru felul în care a surprins tensiunile între tradiționalismul conservator și liberalismul emergent, oferind o viziune echilibrată și profundă asupra acestor conflicte.
Turgheniev a scris și piese de teatru, printre care se numără „Un dejun la mareşalul nobilimii”, „Holteiul”, „Provinciala”, „Unde-i mai subţire aţa, acolo se rupe”, ce s-au remarcat prin fineţea analizei psihologice, fiind reprezentate cu succes pe marile scenele ale teatrelor lumii. În ultimii ani de viaţă a scris „Poemele în proză” (1882), precum şi o serie de nuvele, reprezentativă fiind „Apele primăverii”.
Adept al realismului, a adăugat în scrierile sale o notă de lirism și introspecție, oferind o analiză nu doar a societății, ci și a psihologiei individuale. Opera sa a avut un impact semnificativ atât în Rusia, cât și în afara granițelor ei, contribuind la dezvoltarea romanului psihologic și realist în literatura europeană.
A fost, de asemenea, un critic social subtil, operele sale reflectând preocupările față de problemele sociale și politice ale Rusiei, precum și față de dificultățile întâmpinate de oamenii obișnuiți în fața schimbărilor rapide ale societății. El a pledat pentru reforme moderate și pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale țăranilor și ale altor straturi sociale defavorizate.
Ivan Turgheniev a petrecut o mare parte din viața în Europa de Vest, în special în Franța și Germania, unde a fost influențat de cultura occidentală, legând prietenii importante cu scriitori, precum Gustave Flaubert și Guy de Maupassant. A fost contemporan și cu alți mari scriitori ruși, precum Lev Tolstoi și Fiodor Dostoievski, însă s-a distins prin stilul său literar rafinat, liric și adesea melancolic.
Opera lui Turgheniev rămâne un pilon important al literaturii ruse și mondiale, reflectând asupra complexității și diversității experienței umane, fiind studiată și apreciată pentru profunzimea sa.
Ivan Turgheniev s-a stins din viață la 3 septembrie 1883.






