(5 februarie 1919 – 24 septembrie 2021)
Ion Dobran s-a născut pe 5 februarie 1919, în Văleni-Podgoria, județul Argeș și a fost un aviator român, ultimul as al aviației române de vânătoare care, în cel de-al Doilea Război Mondial, a doborât avioane sovietice, americane și germane.
Născut într-o familie modestă, tatăl său fiind jandarm rural, încă din copilărie a manifestat o pasiune pentru aviație, confecționându-și avioane din hârtie și visând să devină pilot. A absolvit Liceul Militar „Mihai Viteazul” din Târgu-Mureș, promoția 1939 și Școala de Ofițeri de Aviație din București, finalizând studiile în 1941 cu gradul de sublocotenent. După absolvire, a urmat un stagiu de instruire de opt luni la Centrul de Perfecționare a Zborului de la Ghimbav, în urma căruia a primit brevetul de pilot de vânătoare.
A fost încadrat în celebra Flotilă 1 Vânătoare Pipera, în Grupul 9 Vânătoare, aflat sub comanda lui Mihail Romanescu, ce în cursul anului 1942 nu a desfășurat misiuni pe front, Dobran instruindu-se pe avionul IAR 80.
După instruirea pe avionul Messerschmitt 109 G, din august 1943 și până în mai 1945, cu excepția câtorva zile de permisie, Ion Dobran s-a aflat permanent pe front, participând la luptele de pe frontul de Est, în campania de la Mariupol, împotriva aviației URSS, apoi la apărarea regiunii petrolifere din zona Ploieștiului, unde a luptat împotriva aviației americane (1944), dar și pe frontul de Vest, în campania din Cehoslovacia împotriva Germaniei (1944-1945), îndeplinind peste 340 de misiuni de luptă, fiind implicat în 74 de confruntări aeriene, cu 10 victorii aeriene confirmate, 3 probabile și una la sol. Dobran a fost doborât de trei ori, însă a reușit de fiecare dată să scape fără răni grave. Totodată, a fost și comandantul Escadrilei 48, din Grupul 9 Vânătoare.
După încheierea războiului, Ion Dobran a rămas în cadrul aviației militare până în 1952, când regimul comunist l-a îndepărtat din armată, considerându-l indezirabil datorită participării sale pe frontul de Est. A fost nevoit să lucreze ca strungar la Uzina „Timpuri Noi” din București, iar din 1962, a devenit șef birou, tehnician I la Secția Aprovizionare materiale feroase, în cadrul aceleiași uzine.
În 1966, într-o perioadă de relaxare politică, a fost reprimit în aviație, însă de data aceasta în aviația civilă, devenind pilot de linie la TAROM, unde a pilotat aeronave Iliușin Il-14 pe curse interne și internaționale până la pensionarea sa din 1973. Între anii 1975 și 1976, a mai lucrat ca inspector principal de navigație în cadrul Companiei TAROM.
De-a lungul vieții, Ion Dobran a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” cu spade și panglică de Virtute Militară, în rang de Ofițer și Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, în rang de Ofițer. La împlinirea vârstei de 100 de ani, pe 5 februarie 2019, a fost înaintat la gradul de general-locotenent și i s-a oferit Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Cavaler.
Talentul de aviator a fost dublat de talentul de scriitor, iar în 1998 a publicat „Jurnalul locotenentului Dobran”, o sursă istorică esențială despre experiențele războiului din timpul celor trei campanii la care a luat parte, oferind o perspectivă autentică asupra experiențelor trăite de piloții români în timpul războiului.
Ion Dobran s-a stins din viață pe 24 septembrie 2021 și a fost înmormântat cu onoruri militare.
sursa foto: adevarul.ro
