(25 noiembrie 1863 – 14 ianuarie 1934)
Ioan Cantacuzino s-a născut la 25 noiembrie 1863, în București și a fost un medic și microbiolog român, fondatorul Școlii româneşti de imunologie şi patologie experimentală.
Cantacuzino a studiat la Paris, urmând cursurile facultăţilor de filozofie, ştiinţe ale naturii şi medicină, obținând în 1895 titlul de doctor în medicină. După finalizarea studiilor, a lucrat la Institutul Pasteur din Paris, fiind asistentul lui Ilia Mecinikov.
În 1901, Ioan Cantacuzino s-a întors în țară și a fost numit profesor de medicină, înființând laboratorul de „Medicină Experimentală” din cadrul Facultății de Medicină din București.
A desfășurat o amplă activitate de cercetare privind vibrionul holeric, vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia scarlatinei, desfășurând în timpul Primului Război Mondial o amplă campanie împotriva tifosului exantematic și holerei, organizând și primele campanii antimalarice din România, fiind un pionier european al acestor acțiuni.
Pe baza concluziilor cercetărilor sale privind vibrionul holeric, a inventat o metodă de vaccinare antiholerică numită „metoda Cantacuzino“, apreciată de forurile internaționale de specialitate și care este folosită și astăzi.
În 1921, a fondat Institutul de Seruri și Vaccinuri din București, iar România a devenit astfel a două țară din lume, după Franța, care a introdus în 1926, vaccinul BCG (Bacilul Calmette-Guérin), pentru vaccinarea profilactică contra tuberculozei a nou-născuților.
Cantacuzino a înființat primele laboratoare regionale de bacteriologie și igienă din țară, preparând serul antistreptococic și serul antidizenteric, a promovat regulile de igienă, a pus bazele unui sistem public de sănătate modern și a întocmit Legea sanitară din 1910.
Cantacuzino a salvat Armata Română de la un dezastru în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, în rândul căreia, în timpul invaziei în Bulgaria și după ocuparea Cadrilaterul, a izbucnit o epidemie de holeră, iar numărul pierderilor de vieți omenești a fost redus doar prin imunizarea trupelor cu vaccinul descoperit de Cantacuzino.
Ioan Cantacuzino s-a stins din viață la 14 ianuarie 1934.
