(30 iulie 1863 – 7 aprilie 1947)
Henry Ford s-a născut la 30 iulie 1863, în Michigan, SUA și a fost un industriaș american, fondatorul Ford Motor Company și cel care a lansat prima linie de asamblare în mișcare pentru producția în masă de automobile.
Acesta a dezvoltat și fabricat primul automobil pe care clasa americană mijlocie și l-a putut permite, modelul T având un preț de 950 de dolari, producându-l timp de 19 ani și vânzând peste 15.000.000 de automobile, ceea ce a reprezentat jumătate din producția mondială, reușind să revoluționeze industria americană.
Fiul unor emigranți irlandezi ce s-au stabilit la o fermă în Dearborn, lângă Michigan, Henry Ford și-a ajutat tatăl în gospodărie, însă niciodată nu a fost atras de viață la fermă sau de școală. La vârsta de 16 ani, acesta plecă în Detroit și se angajează ca ucenic la un atelier auto. După câțiva ani în care a învățat meserie, Henry se întoarce la ferma părinților și își deschide un atelier auto unde începe să repare motoare și automobile.
În 1890, Ford revine în Detroit și se angajează ca mecanic și inginer la Edison Company, iar în 1896 acesta finalizează primul său automobil.
În 1899, Ford înființează compania Detroit Automobile Company, însă nu se înțelege cu asociații și pleacă, înființând în 1903 compania Ford Motor Company.
Ford a reușit performanța de a dubla salariile muncitorilor, introducând salariul de 5 dolari pentru o zi de muncă, simultan cu reducerea programului de lucru de la 9 la 8 ore și introducerea lucrului în trei schimburi.
Până în 1914, prin tehnicile de producție inovatoare, compania Ford putea realiza un șasiu complet la fiecare 93 de minute, comparativ cu 728 de minute timpul anterior de producție.
Ford a creat un departament sociologic în fabrică care examina viețile lucrătorilor și a fost împotriva sindicatelor, deoarece credea că știa ce era mai bine pentru muncitorii săi.
În 1932, Henry Ford și-a prezentat ultimul său triumf de inginerie, respectiv motorul „en bloc” sau motorul V8.
Henry Ford a devenit unul dintre cei mai bogați oameni din lume și a fost cunoscut pentru pacifismul său din timpul Primului Război Mondial.
La 7 aprilie 1947, Henry Ford se stinge din viață la vârsta de 83 ani.






