Henri Marie Coandă

Evaluează acest articol!

(7 iunie 1886 – 25 noiembrie 1972)

Henri Marie Coandă s-a născut la 7 iunie 1886, în București și a fost un academician și inginer român, pionier al aviației, fizician, inventator și cel care a descoperit efectul care îi poartă numele, „Efectul Coandă” ce constă în devierea unui jet de fluid care curge de-a lungul unui perete convex.
Henri Coandă a fost cel de-al doilea copil al familiei, tatăl său fiind generalul Constantin Coandă, fost profesor de matematică și fost prim-ministru al României în 1918, iar mama sa, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania.
Henri Coandă a fost mai întâi elev al Școlii Petrache Poenaru din București, apoi al Liceului Sf. Sava, unde a urmat primele 3 clase. La 13 ani, în 1899, a fost trimis de tatăl său, care voia să-l îndrume spre cariera militară, la Liceul Militar din Iași, terminându-l în 1903, acesta primind gradul de sergent major, Coandă continuându-și studiile la Școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină din București.
Datorită firii sale și spiritului inventiv care nu se împăcau cu disciplina militară, el a cerut și obținut aprobarea de a părăsi armata, plecând în Franța unde se înscrie la Școala superioară de aeronautică și construcții, nou înființată, în anul 1909 la Paris, al cărei absolvent devine în anul următor, în 1910, ca șef al primei promoții de ingineri aeronautici.
Cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel și savantului Paul Painlevé, Henri Coandă a efectuat experimentele aerodinamice prealabile și a construit în atelierul de carosaj al lui Joachim Caproni primul avion cu propulsie reactivă, un avion cu reacție, fără elice, numit convențional Coandă-1910, pe care l-a prezentat la al doilea Salon internațional aeronautic de la Paris din 1910.
La 9 august 1910, Coandă obţine, în Franţa, brevetul de invenţie pentru motorul „turbo-propulsor”.
Spiritul ingenios și capacitatea creatoare ale lui Henri Coandă s-au concretizat în peste 250 de invenţii şi peste 700 de brevete, cu aplicații în diverse domenii, cum ar fi aeronautică, construcţii, transporturi, industrie, medicină, biologie și protecţia mediului.
Henri Coandă, a murit la București, pe data de 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani.

Postează o recenzie: