(14 iunie 1811 – 1 iulie 1896)
Harriet Beecher Stowe s-a născut la 14 iunie 1811, în Litchfield, Connecticut și a fost o scriitoare și aboliționistă americană, autoarea romanului „Coliba unchiului Tom”, ce descrie condițiile dure prin care treceau sclavii afro-americani și prin care a alimentat sentimentele împotriva sclaviei, romanul fiind considerat una dintre cauzele izbucnirii Războiului Civil din America.
Harriet a fost al șaselea din cei treisprezece copii ai ministrului congregaționalist Lyman Beecher, făcând parte dintr-o familie importantă, având șapte frați preoți, inclusiv liderul Henry Ward Beecher, o soră, Catharine Beecher, scriitoare și profesoară și o altă soră, Isabella, lider al cauzei drepturilor femeilor.
În perioada 1824-1827, a urmat cursurile școlii surorii sale Catharine, din Hartford, iar ulterior, a predat la școala acesteia. În 1832, însoțindu-l pe tatăl acesteia în Cincinnati, Ohio, a fost aleasă președintele Seminarului Teologic Lane, a început să predea la o altă școală, fondată de către sora ei și să participe activ la viața literară și școlară, publicând povestiri și schițe în revistele locale.
În 1833, Stowe a publicat primele scrieri în revista „Western Monthly”, iar în 1834 a publicat schița „Mayflower”, povestea unor coloniști britanici ce debarcă în America.
Stowe a trăit timp de 18 ani în Cincinnati, doar râul Ohio despărțind-o de o comunitate de sclavi, iar pe fondul revoltelor și numeroaselor campanii împotriva sclaviei, a început să fie preocupată de acest subiect, intrând în contact cu fugari și aflând diverse povești despre viața sclavilor din Sud.
În 1845, a publicat în revista „The New York Evangelist” nuvela „Emanciparea imediată”, iar odată cu numirea în funcția de profesor la Colegiul Bowdoin al soțului acesteia, Stowe s-a mutat în Brunswick, Maine.
Acolo, bazându-se pe observațiile sale personale din Ohio și Kentucky, a început să scrie o poveste despre sclavie, ce a fost publicată pentru prima dată în 1851, sub formă de fascicule săptămânale în ziarul antisclavagism „National Era”, din Washington, D.C. și apoi în 1852, sub formă romanului intitulat „Coliba unchiului Tom”, ce descrie condițiile dure prin care treceau sclavii negri din America.
Romanul a avut un mare succes, fiind preluat cu entuziasm de aboliționiști, însă în teritoriile din Sud, citirea sau deținerea acestui roman era extrem de periculoasă. Vânzându-se doar în primul an în peste 300.000 de exemplare, romanul a avut un impact semnificativ atât asupra celor pro, cât şi a celor împotriva mişcării de emancipare a sclavilor, intensificând astfel și conflictele sociale care au condus la declanșarea Războiului Civil în SUA.
Impactul romanului în rândul cetățenilor americani a fost atât de mare, încât atunci când s-a întâlnit cu Stowe la începutul războiului, Abraham Lincoln ar fi declarat: „Deci aceasta este mica doamnă care a pornit acest mare război.”
Acuzată că deformează realitatea, în 1853 Stowe a publicat „Cheia Colibei unchiului Tom”, un volum documentar folosit de ea la scrierea romanului.
Stowe a publicat mai multe romane, trei memorii de călătorie, colecții de articole și scrisori, precum „Amintiri însorite din țările europene” (1854), „Dred sau Povestea mlaștinei întunecate” (1856), „Preotul pleacă la pețit” (1859), „Mărgăritarul din Insula lui Orr” (1862) și „Oamenii din Poganuc” (1878).
Harriet Beecher Stowe s-a stins din viață la 1 iulie 1896.







[…] și de literatura rusă, iar decizia de a deveni scriitor a survenit după ce a citit romanul lui Harriet Beecher Stowe, „Coliba unchiului […]