(4 octombrie 1873 – 5 februarie 1939)
Gheorghe Țițeica s-a născut la 4 octombrie 1873, în Drobeta-Turnu Severin și a fost unul dintre cei mai importanți matematicieni români, unul dintre întemeietorii Şcolii Româneşti de Matematică, cunoscut pe plan internațional pentru contribuțiile sale în geometria diferențială, celebru pentru dezvoltarea conceptului denumit „suprafețe Țițeica”, ce descrie anumite tipuri de suprafețe într-un spațiu tridimensional.
A urmat cursurile primare în orașul natal, iar apoi a devenit elev al Liceului „Carol I” din Craiova, unde a început colaborarea cu „Revista Şcoalei”, redactând rubrica de matematică.
Gheorghe Țițeica a studiat la Facultatea de Științe din București, unde l-a avut ca mentor pe matematicianul Spiru Haret, iar după finalizarea studiilor în România, a primit o bursă de studiu la École Normale Supérieure din Paris, unde în 1899, sub conducerea lui Gaston Darboux, a susținut teza de doctorat.
După ce s-a întors în România, Gheorghe Țițeica a devenit profesor la Universitatea din București, unde a predat geometrie, mecanică și matematici aplicate, remarcându-se prin activitatea didactică și organizatorică în mediul academic românesc, având un rol important în dezvoltarea matematicii în România.
Principala arie de cercetare a lui Gheorghe Țițeica a fost geometria diferențială, un domeniu de frontieră în matematică la acea vreme, unde a studiat reţelele din spaţiul cu n dimensiuni, definite printr-o ecuaţie a lui Laplace, ramură în care a avut contribuții remarcabile, fiind considerat pe plan mondial unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine. S-a ocupat îndeosebi de geometria diferenţială proiectivă a reţelelor şi congruenţelor, a introdus noi clase de suprafeţe curbe şi reţele, denumite „Suprafețe Țițeica”, s-a ocupat de teoria deformării suprafeţelor și a introdus clasa curbelor strâmbe, denumite „Curbele Ţiţeica”.
Contribuțiile sale s-au extins și în alte ramuri ale matematicii, a studiat teoria ecuațiilor diferențiale și mecanica analitică, a publicat numeroase articole în reviste științifice de prestigiu din Franța, Germania și Italia, munca sa fiind apreciată de marii matematicieni ai vremii, având o colaborare strânsă cu Gaston Darboux, unul dintre cei mai influenți matematicieni francezi.
Una dintre contribuțiile sale majore în matematică a fost publicarea unui „Curs de geometrie diferențială”, ce a devenit un manual de referință pentru studenții și cercetătorii în matematică, consolidând cunoștințele de geometrie diferențială în mediul academic românesc.
Datorită recunoașterii internaționale, Gheorghe Țițeica a ținut numeroase cursuri la universităţile din Roma, Bruxelles şi Paris, iar la congresele internaţionale de matematică din Toronto (1924), Zurich (1928) și Oslo (1936), a fost ales preşedinte al secţiei de geometrie.
În 1909, la vârsta de 36 de ani, datorită contribuțiilor sale remarcabile la dezvoltarea matematicii și educației din România, Gheorghe Țițeica a fost ales membru titular al Academiei Române, devenind unul dintre cei mai tineri membri ai acesteia.
A fost preşedinte al Societăţii Matematice din România, al Societăţii Române de Ştiinţe, vicepreşedinte al Societăţii Politehnice din România, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Maryland, al Societăţilor de știinţe din Varşovia şi Liège și Doctor Honoris Causa al Universităţii din Varşovia, contribuind la popularizarea matematicii în rândul tinerilor și la creșterea interesului pentru această disciplină.
A fost colaborator al revistei „Gazeta Matematică”, unde a publicat numeroase articole şi probleme de geometrie, dar și autorul unei culegeri de probleme de geometrie elementară, ce a fost tipărită în mai multe ediţii.
Gheorghe Țițeica s-a stins din viață la 5 februarie 1939.
