(28 februarie 1863 – 15 mai 1938)
Gheorghe Marinescu s-a născut la 28 februarie 1863, în București și a fost un medic român, profesor la Facultatea de Medicină din București, fondatorul şcolii româneşti de neurologie şi unul dintre cei mai mari savanţi ai medicinei mondiale.
A urmat cursurile Seminarului Central, a studiat la Facultatea de Medicină din Bucureşti, iar după absolvire, a primit o bursă de studiu la Paris, unde și-a continuat pregătirea în neuropatologie, frecventând și cursurile de histologie şi patologie nervoasă în laboratoarele din Berlin, Frankfurt şi Gent. După ce a obținut doctoratul în medicină, a revenit în țară unde a fost numit director al departamentului de Neurologie Clinică de la Spitalul Colentina și şef al serviciului de boli nervoase de la Spitalul Pantelimon.
Carieră
Marinescu a introdus studiul anatomo-clinic în neurologie, reuşind să individualizeze o serie de entităţi morbide mai puţin explorate până atunci. A studiat problema tabesului, o boală cronică a sistemului nervos, de origine sifilitică, manifestată prin lipsa de coordonare a mişcărilor și dureri viscerale, iar în 1896, a fost primul care a utilizat radiografia pentru studierea scheletului mâinii în acromegalie.
A realizat studii despre epilepsie și encefalită letargică, a studiat fiziologia şi fiziopatologia sistemului nervos și a fost primul medic din lume care a folosit metoda encefalografică şi metoda reflexelor condiţionate în studiul isteriei, a nevrozelor și a epilepsiei.
A studiat, împreună cu Anghel Radovici, reflexul palmo-mentonier în afecțiunile sistemului piramidal, și a descris un sindrom neurologic ereditar cunoscut sub denumirea de „Sindromul Marinesco-Sjögren”.
A publicat peste o mie de lucrări, inclusiv studii despre celulele nervoase, a emis teoria troficităţii reflexe, a introdus termenul de „mână suculentă” pentru modificările cutanate şi subcutanate ale mâinii în siringomielie, a contribuit la fundamentarea tehnicilor de paliometrie, a pus bazele cercetărilor experimentale asupra hipofizei, a cultivat ţesut nervos în afara organismului și a elaborat o concepţie proprie asupra mecanismelor îmbătrânirii.
În 1919, Gheorghe Marinescu a înființat la Spitalul Colentina prima clinică de neurologie din România, care a devenit centrul de formare a specialiștilor români în domeniu. A introdus metode moderne de cercetare, precum cele histologice, histochimice, electrofiziologice și cinematografia științifică, fiind autorul primului film științific din lume, „Tulburările mersului în hemiplegia organică” (1904), filmat la Spitalul Pantelimon și prezintă tulburări neurologice ale mersului, fiind o inovație în domeniul medicinei și al cinematografiei.
Gheorghe Marinescu s-a stins din viață la 15 mai 1938.






