(25 decembrie 1933 – 10 noiembrie 2009)
La data de 10 noiembrie 2009, marele actor Gheorghe Dinică s-a stins din viață, la vârsta de 75 de ani, în urma unui stop cardio-respirator.
La data de 13 noiembrie, când trupul său neînsuflețit a fost depus în foaierul Teatrului Național din București, a fost omagiat cu aplauze timp de 15 minute de către aproximativ 2000 de persoane care au venit să-și ia rămas bun.
În ultima perioadă a vieții, maestrul a trecut prin momente dificile, fiind diagnosticat cu diverse afecțiuni respiratorii, cardiovasculare și renale.
Gheorghe Dinică a avut o carieră excepţională, interpretând roluri geniale în peste 90 de filme, personaje magnifice în peste 40 de piese de teatru și a avut prezenţe remarcabile în peste 30 de producţii pentru televiziune.
Dinică s-a remarcat prin timbrul său muzical, prin vocea sa deosebită, înregistrând mai multe romanțe și melodii de petrecere, printre care se numără „Sunt vagabondul vieții mele”, „Am muncit și nopti, am muncit și zile”, „Parol că te iubesc” sau „Astăzi e ziua ta”.
Gheorghe Dinică a fost un actor unic, cu un imens talent, sensibil, melancolic și muncitor, ce a reușit să întruchipeze, cu un firesc aproape neverosimil, cele mai complexe personaje, fie că erau pline de vervă, profunzime, caracterizate de ironie fină sau de umor de mahala.
Deoarece multe dintre rolurile pe care le-a interpretat au fost ale unor personaje negative, Horațiu Mălăele l-a supranumit „cel mai mare «rău» al cinematografiei românești”.
Dinică a rămas in amintirea cinefililor prin productiile „Cu mâinile curate” (1972), „Ultimul cartuș” (1973), „Un comisar acuză” (1974), „Evadarea” (1975), „Cuibul salamandrelor” (1977), „Revanșa” (1978), „Terente, regele bălților” (1995) sau „Filantropica” (2002).
Printre piesele de teatru în care a jucat se numără „Rinocerii” (1964), „Gaițele” (1978), „Noaptea regilor” (1991), „Livada de vișini” (1992), „Numele trandafirului” (1999) sau „Take, Ianke și Cadâr” (2001).
Gheorghe Dinică a rămas în memoria publicului și prin celebrele replici „Nu trage dom’ Semaca! Sunt eu, Lăscărică!” si „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!”
