Personalitatea zilei – George Emil Palade

Evaluează acest articol!

(19 noiembrie 1912 – 7 octombrie 2008)

George Emil Palade s-a născut la 19 noiembrie 1912, în Iași și a fost un medic român, considerat unul dintre fondatorii biologiei celulare moderne, laureat în 1974 al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină.
Născut într-o familie de intelectuali, tatăl său fiind profesor de filozofie, iar mama sa învăţătoare, a urmat primele trei clase în oraşul natal, la Școala „Mihail Kogălniceanu”, iar după ce familia s-a mutat în Buzău, și-a continuat educaţia, absolvind Liceul „Alexandru Hâjdeu“.
Deşi tatăl său spera să urmeze filozofia, în 1930 s-a înscris la Facultatea de Medicină a Universității din București, manifestând, încă din primii ani de studenţie, un interes aparte pentru ştiinţele biomedicale, lucrând ca asistent în laboratorul de anatomie.
În 1940 a obținut titlul de doctor în medicină, prezentând teza de doctorat intitulată „Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparativă”, iar în 1943 a devenit, prin concurs, conferenţiar universitar la Catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, condusă de profesorul Francisc Rainer.
George Emil Palade a lucrat, pentru o scurtă vreme, sub îndrumarea prof. N. Gh. Lupu, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a făcut parte din corpul medical al Armatei Române.
După terminarea războiului, l-a îndemnul medicilor Grigore T. Popa şi Dimitrie Bagdasar, primind din partea acestora recomandări scrise, a plecat în SUA, unde a fost angajat pe post de cercetător la Universitatea Rockefeller, din New York.
După ce l-a cunoscut pe Albert Claude, omul de știință care i-a devenit mentor, a fost invitat de către acesta să lucreze împreună la Institutul Rockefeller de Cercetări Medicale, în departamentul de patologie celulară.
În 1952 George Emil Palade a obţinut cetăţenia americană, în 1961 a devenit şeful Departamentului de Biologie Celulară al Institutului „Rockefeller” din New York, din 1972 a fost profesor de biologie celulară la Universitatea Yale, din New Haven, unde a condus și Departamentul de Biologie Celulară, iar din 1990 a lucrat la Universitatea din San Diego, California.
Conștientizând importanța excepțională a microscopiei electronice și a biochimiei în studiile de citologie, în 1952 a creat pentru microscopia electronică „Fixatorul Palade”, între 1952 și 1953 a descris structura ultrafină a mitocondriei şi topografia unor enzime ale catenei de oxireducere celulară, iar în 1953 a descoperit ribozomii, organite implicate în sinteza proteinelor, denumite în literatura de specialitate „Granule Palade”.
În 1954, împreună cu profesorul Keith Porter, a definit reticulul endoplasmatic ca fiind un sistem de canale, vezicule și cisterne prezente în orice celulă vegetală sau animală, studiind și relațiile cu aparatul Golgi și ribozomii. A editat „The Journal of Cell Biology” – „Revista de Biologie Celulară”, una dintre cele mai importante publicații științifice din domeniul biologiei celulare.
Începând cu 1965 George Emil Palade a revenit de mai multe ori în ţară, susţinând cercetarea în domeniul biologiei celulare, iar în 1979 a sprijinit inaugurarea, la Bucureşti, a Institutului Celular de Biologie şi Patologie „Nicolae Simionescu”.
A fost membru al Academiei de Arte şi Ştiinţe din New York, al Academiei Americane de Ştiinţe, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, membru fondator și preşedinte de onoare al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă a Academiei Române și membru de onoare al Academiei Române.
Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în numeroase reviste de prestigiu din întreaga lume, fiind recompensat prin acordarea unor premii importante, precum „Premiul Passano” (1964), „Premiul Albert Lasker” (1966) și „Premiul Hurwitz” (1970), iar din partea președintelui Ronald Reagan a primit „National Medal of Science”.
În 1974, George Emil Palade a fost laureat, împreună cu profesorii Albert Claude şi Christian de Duve, cu Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pentru „descoperiri fundamentale în domeniul unei serii esențiale de structuri supracomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele vii”.
George Emil Palade a revoluționat domeniul biologiei celulare, a elucidat structura și funcția ribozomilor, mitocondriilor și reticulului endoplasmic, a clarificat procesul de secreție celulară și rolul organitelor celulare, a dezvoltat noi tehnici de cercetare în biologia celulară și a contribuit semnificativ la înțelegerea mecanismelor celulare.
Considerat un model de excelență academică și etică profesională, prin descoperirile sale a schimbat fundamental înțelegerea celulei ca unitate de bază a vieții, deschizând calea pentru numeroase progrese medicale și farmaceutice.
George Emil Palade s-a stins din viață la 7 octombrie 2008.
Ziua de 19 noiembrie a fost declarată, în semn de omagiu pentru contribuțiile sale remarcabile în domeniul științei, drept „Ziua Cercetătorului și Proiectantului din România”.

Postează o recenzie: