(20 iulie 1304 – 19 iulie 1374)
Francesco Petrarca s-a născut la 20 iulie 1304, în Arezzo, Republica Florentină și a fost un poet, prozator și filozof italian, unul dintre cei mai importanți poeți lirici ai literaturii italiene, pionier al literaturii renascentiste și al gândirii umaniste, considerat unul dintre „părinții” limbii italiene.
Născut în familia notarului Pietro di ser Parenzo, și-a petrecut copilăria în Toscana, iar în 1311, familia s-a mutat la Carpentras, în Franța, lângă Avignon, unde tatăl său spera să obțină o slujbă la curtea papală. Datorită inclinațiilor literare manifestate prin studiul autorilor clasici și prin compuneri ocazionale, tânărul Petrarca a studiat dreptul la Universitatea din Montpellier, pe care a absolvit-o în 1320 și la Universitatea din Bologna, pe care a absolvit-o în 1323, iar după finalizarea acestora, s-a întors în Avignon, unde a intrat în serviciul Bisericii.
Francesco Petrarca s-a dedicat unei cariere ecleziastice, pentru avantaje, nu din pioșenie, fiind numit capelan al cardinalului Giovanni Colonna, realizând numeroase călătorii în Italia, Franța, Olanda și Germania, însă s-a implicat și în activitatea politică, inițiind campania pentru întoarcerea sediului pontifical de la Avignon la Roma.
Inspirat de operele marilor scriitorii romani ai Antichității, în special de cele ale lui Cicero, Virgil și Titus Livius, a compilat operele acestora, și a reconstituit opera „Ab Urbe condita”, un tratat monumental despre istoria Romei, de la creație până la sfârșitul republicii.
Fascinat de monumentele și arhitectura Romei, a început să lucreze la propriile sale opere, dintre care primele au fost inspirate de clasicii pe care îi admira, respectiv, „Africa”, un poem epic despre cel de-al doilea război punic, „De Viris illustribus” – „Despre oameni iluștri”, o colecție de biografii ale unor mari personaje, în principal romane, „Carmen bucolicum”, ce cuprinde 12 egloge pe teme de dragoste, politică și morală şi „Epistolae metricae”, ce cuprinde 66 de scrisori în hexametri despre evenimente politice și literare.
Francesco Petrarca a devenit faimos datorită unei lucrări pe care o considera o distracție, o pauză din lucrul la marile sale opere. „Rime in vita e morta di Madonna Laura”, cunoscută mai ales sub titlul de „Il Canzoniere” – „Canțonierul”, compusă în limba vulgară, cuprinde, în cea mai mare parte, sonete, sextine, balade și madrigale, având ca sursă de inspirație propriile sentimente și îndoieli față de muza sa, Laura și care a devenit în timp una dintre operele fundamentale ale literaturii italiene.
„I Trionfi” -„Triumfurile”, este o operă ce cuprinde șase poeme alegorice ce abordează teme precum triumful dragostei asupra oamenilor, al pudicității asupra dragostei, al morții asupra pudicității, al faimei asupra morții, al timpului asupra renumelui și al eternității asupra timpului, Petrarca încearcând să transforme erudiția în poezie, printr-o iluzie tipic umanistă.
Francesco Petrarca a mai publicat „Rerum memorandum”, o culegere de povestiri cu scop moralizator, bazate pe date din istorie, „Secretum meum sau De contemptu mundi”, un dialog imaginar între poet și Sfântul Augustin pe tema adevărului, „De vita solitaria”, unde descrie avantajele solitudinii și „Invectivae in medicum quemquam”, unde critică medicina practicată în acea vreme.
Operele lui Francesco Petrarca au fost scrise, în principal, în limba latină, deoarece aceasta reprezenta o legătură cu vechile valori romane, în detrimentul limbajului vulgar care reflecta epoca pe care o considera coruptă și decadentă.
Opera sa reprezintă o punte de legătură între Antichitate și Renaștere, o redescoperire a culturii clasice, atât în aspecte formale precum utilizarea limbii latine sau imitarea autorilor romani, cât și în valorile pe care le exprimă.
Petrarca a avut un rol esențial în dezvoltarea limbii italiene vorbite într-o limbă literară, iar prin convingerea sa asupra strânsei legături între cultura clasică și învățătura creștină, a contribuit la dezvoltarea umanismului european, ce reunește aceste două idealuri.
De numele lui Francesco Petrarca se leagă şi primele dovezi ale alpinismului, acesta escaladând muntele Ventoux, în 1350, deși acest sport a fost înființat odată cu ascensiunea pe vârfului Mont Blanc, în 1786 a lui Jacques Balmat și Michel-Gabriel Paccard.
Francesco Petrarca s-a stins din viață la 19 iulie 1374.
