(28 noiembrie 1863 – 21 iulie 1919)
Eremia Grigorescu s-a născut la 28 noiembrie 1863, în Târgu Bujor și a fost un general al Armatei României, unul dintre cei mai mari comandanţi ai României, ce a avut un rol important în Primul Război Mondial, și care este legat de expresia istorică „Pe aici nu se trece”, simbolică atât în luptele din 1916 de la Oituz, cât şi în luptele de la Mărăşeşti din 1917, unde a condus energic trupele române spre victorie, declarând „Nu am făcut decât să execut un ordin pe care l-am simţit că este al ţării întregi. Mi s-a ordonat să nu las inamicul să treacă şi l-am oprit”.
Acesta a urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Infanterie și Cavalerie din București, pe care a absolvit-o în 1884, urmată de Școala de Artilerie și Geniu, pe care a absolvit-o în 1886.
Între anii 1887-1889, a studiat matematica la Sorbona, iar la întoarcerea în țară a publicat lucrarea „Calculul probabilităților aplicat la gurile de foc”, predând cursuri de algebră superioară la Școala de Artilerie, Geniu și Marină.
Grigorescu a fost director al Pulberăriei de la Dudești, director al Școlii de Artilerie, Geniu și Marină, director al personalului din Ministerul de Război și a făcut parte din diferite comisii însărcinate cu achiziționarea de materiale și armament necesare Armatei Române.
În 1916 i s-a încredințat comanda Diviziei 15 Infanterie, pe care a condus-o în luptele din sudul Dobrogei, iar pentru rezultatele sale, Eremia Grigorescu a fost primul general român decorat cu ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a, „pentru acte de bravură în fața inamicului”.
Transferat pe frontul din Moldova în octombrie 1916, în fruntea unităţii sale a condus prima bătălia de la Oituz care, sub deviza „Pe aici nu se trece”, a fost supranumită „Divizia de fier”.
În timpul bătăliei de la Mărășești din iulie – august 1917, generalul Eremia Grigorescu a fost numit comandant al Armatei 1, pe care a condus-o la victorie, acesta oprind ofensiva grupului de armate al feldmareșalului August von Mackensen, silindu-l să se retragă, înregistrând una dintre cele mai importante victorii a războiului de întregire naţională.
După bătălia de la Mărășești, generalul a ținut un discurs memorabil: „Timp de aproape două luni, prin rezistența îndârjită ce ați opus cu piepturile voastre la Mărășești și Muncelu năvălirii dușmanului cotropitor, ați făcut să se întunece visurile de cucerire ușoară a părții ce ne-a mai rămas din scumpa noastră țară. La Siret, în focul urii răzbunătoare, nesocotind lipsa sângelui, ați smuls biruința cea mare, ați făcut să reînvie în mintea tuturor amintirea glorioasă a străbunilor noștri, ați atras admirația lumii întregi. Din sângele vostru se va ridica, curat și măreț, o țară românească a tuturor românilor.”
Generalul Eremia Grigorescu s-a stins din viață la 21 iulie 1919, fiind înmormântat inițial în cimitirul ostașilor de la Mărășești, ulterior osemintele sale i-au fost mutate la Mausoleul de la Mărășești.






