(12 iunie 1890 – 31 octombrie 1918)
Egon Schiele s-a născut la 12 iunie 1890, în Tulln și a fost un pictor austriac, cunoscut atât pentru erotismul operelor sale, cât și pentru numeroasele portrete pe care le-a realizat, inclusiv cele nud, unde formele corporale răsucite și linia expresivă ce caracterizează picturile și desenele sale îl marchează ca pe un artist exponent al expresionismului. Alături de Gustav Klimt și Oskar Kokoschka, Schiele este considerat unul din cei mai importanți reprezentanți ai artei austriece moderne.
Egon Schiele a urmat învăţământul primar în oraşul natal, iar din 1902 a urmat ciclul secundar atât în oraşul Krems, cât și în oraşul Klosterneuburg.
În 1905, moartea tatălui său l-a afectat profund, acesta fiind un moment definitoriu ce i-a influenţat într-o proporţie covârşitoare atât orientarea aristică ulterioară, cât şi relaţia cu mama sa, din această perioadă datând primele sale încercări artistice, alegând să schițeze numeroase autoportrete.
În anul 1906, Egon Schiele a fost admis în cadrul Şcolii de Arte Frumoase din Viena, iar la insistenţele unor profesori, a studiat la Academia de Arte Frumoase din Viena, fiind sub îndrumarea pictorului Christian Griepenkerl. Simțindu-se îngrădit de restricţiile specifice acestui tip de artă, după trei ani, tânărul Schiele a părăsit Academia.
După ce îl cunoaște pe artistul Gustav Klimt, între cei doi se leagă o strânsă prietenie, Schiele bucurându-se de ajutorul lui atât pe plan material, Klimt cumpărându-i picturile, cât şi profesional, introducându-l în cadrul celebrelor „Ateliere vieneze”, sprijinindu-l să-şi prezinte lucrările în cadrul Expoziţiilor internaţionale „Kunstschau” din Viena, „Neukunstgruppe” din Praga, Sonderbund, Munchen și Paris.
Ducând un stil de viaţă boem ce contrazicea normele Imperiului, dar și din cauza nudurilor pe care le realiza, Schiele a fost arestat şi condamnat la 21 de zile de închisoare, din care a efectuat doar trei, perioada în care a realizat 12 desene ce reflectă frustrarea pe care o resimţea ca artist judecat pentru că a abuzat de libertatea sa.
Odată cu izbucnirea Primul război mondial, în 1915 Schiele a fost mobilizat, însă nu a participat activ în cadrul războiului, fiind detaşat în diferite oraşe din Imperiu și însărcinat cu escortarea şi păzirea prizenierilor ruşi, în această perioadă realizând o serie de desene şi picturi ce înfățișează soldaţii ruşi.
În 1917, revenind în Viena, se remarcă drept unul dintre cei mai importanţi artişti vienezi, iar în cadrul celei de-a 49-a expoziţie a „Secesiunii Vieneze” din 1918, a fost cel mai celebrat artist, fiind figura centrală a evenimentului, având mai mult de 50 de lucrări expuse.
Prin opera sa, Egon Schiele a subliniat expresia în detrimentul decorului, sporind puterea emoțională a liniei cu o tensiune febrilă. S-a concentrat pe figura umană, iar interpretarea sinceră și agitată a temelor erotice a avut succes.
În scurta sa carieră, Schiele a realizat peste 330 de picturi în ulei, din care majoritatea sunt portrete şi peste 2.500 de desene, artistul pictând şi peisaje citadine, naturi moarte şi peisaje rurale, fiind un artist prodigios. Picturile sale au fost expuse în toată Europa, iar în cadrul unei expoziții din 1918, în Viena, o sală specială a fost dedicată lucrărilor sale, între care amintim: „Autoportret cu grimasă” (1910), „Prietenie” (1913), „Nud feminin” (1910), „Cardinal și călugăriță” (1912), „Agonie” (1912), „Îmbrățișare” (1917), „Autoportret cu fructe-lampion” (1912), „Fată cu păr negru şi fustă ridicată” (1911) și „Apus de soare” (1913).
Schiele este considerat un reprezentant memorabil al principiului „artă pentru artă” şi un artist pentru care corpul, sexualitatea, genul şi moartea au reprezentat valorile necesare şi problematice ale existenţei sale.
Egon Schiele s-a stins din viață la 31 octombrie 1918, fiind răpus de gripă spaniolă.
