(19 decembrie 1915 – 10 octombrie 1963)
Édith Piaf, pe numele real Édith Giovanna Gassion, s-a născut la 19 decembrie 1915, în Paris și a fost cântăreață, textieră şi actriţă franceză, supranumită „Mica privighetoare”, ce a consacrat genul muzical „chanson réaliste”, considerată cea mai mare cântăreață a Franței și una dintre cele mai celebre interprete ale secolului al XX-lea, a cărei voce deosebită reflectă angoasele și frământările unei lumi a sărăciei, celebră pentru melodiile „Non, je ne regrette rien”, „La vie en rose”, „Milord” și „L’Accordéoniste”.
Fiica unui acrobat de circ și a unei cântăreațe de stradă alcoolice, s-a născut „în braţele unui poliţist”, sub un felinar din strada Villette, din Paris, fiind abandonată la naştere și crescută, pentru câteva luni, într-o cocioabă infectă a bunicii sale materne, într-o sărăcie lucie, deseori fiind hrănită cu lapte amestecat cu vin roşu.
După câteva luni, Édith Piaf a fost încredințată bunicii sale paterne, matroana unui bordel din Bernay, crescând în lumea prostituatelor. La vârsta de trei ani ar fi devenit oarbă, din cauza unei afecţiuni numite keratită, dar și-a recăpătat vederea patru ani mai târziu, în mod miraculos, după ce a fost trimisă într-un pelerinaj, însoțit de rugăciuni.
După încheierea Primului Război Mondial, și-a însoțit în deplasări tatăl, angajat la un circ ambulant, iar pentru a câștiga ceva „mărunţiş”, a început să cânte la colțuri de stradă.
De la vârsta de 14 ani a început să cânte pe străzile Parisului, iar în 1932, la vârsta de 17 ani, a rămas însărcinată, fetița pe care a născut-o, murind de meningită la vârsta de doi ani. Căzută într-o puternică depresie, părăsită de tată şi obligată să frecventeze lumea mizeră a societății pariziene, a vagabonzilor, a proxeneților, a traficanților de droguri și a prostituției, fiind nevoită să cânte pentru a se putea întreţine, în 1935, după ce l-a cunoscut pe Louis Leplée, proprietarul cabaretului „Le Gerny’s” de pe Champs-Élysées, fermecat de vocea sa, a invitat-o să cânte în localul său câteva melodii, apariţie care a reprezentat debutul artistic și drumul spre succes. Datorită staturii de doar 1,47 metri înălţime și vocii puternice, Leplée i-a dat porecla „La Môme Piaf” – „Micuța Vrabie”.
Impresarii Maurice Chevalier și Jacques Canetti, impresionaţi de calităţile artistei, au invitat-o la o emisiune de radio, iar la sfârșitul anului 1935, i-au facilitat înregistrarea primului ei disc, cu melodia „La foule”.
În 1936 Louis Leplée a fost asasinat, Édith Piaf aflându-se pe lista suspecţilor crimei. Presa de scandal i-a popularizat atât de mult numele, încât după ce ancheta a stabilit că ea este nevinovată, aceasta a câștigat simpatia publicului.
În 1937, în urma unui angajament cu teatrul „ABC” din Paris, marchează primul său mare succes, impresarul Raymond Asso facilitând înregistrarea discului „Mon légionnaire”, păstrând numele artistic de Édith Piaf.
Devenită simbol al cântecului francez, a cucerit inimile publicului prin vocea sa emoționantă și timbrul distinct, opera sa fiind marcată de teme precum dragostea, suferința, dorul și lupta pentru fericire. A colaborat cu numeroși compozitori și textieri talentați, a influențat muzica prin interpretările sale intense și prin felul în care a adus cântecul francez la nivel internațional, iar versurile pieselor sale reflectă adesea propria viață tumultoasă.
Édith Piaf a consacrat genul muzical „chanson réaliste”, reflectând în interpretările sale emoțiile intense și realitățile dure ale vieții. Vocea sa unică, plină de dramatism și capabilă de nuanțe infinite, a impresionat publicul și criticii deopotrivă, bucurându-se de o carieră internațională remarcabilă, cu numeroase turnee în Europa, America de Sud și Statele Unite, unde a apărut de opt ori în emisiunea „The Ed Sullivan Show”.
În timpul ocupației germane din cel de-al Doilea Război Mondial, a făcut parte din mișcarea de Rezistență, iar în urma concertelor controversate susținute la Berlin și a participării la petrecerile celebre din acea perioadă, ea a ajutat peste 200 de prizonieri francezi să scape din Germania, furnizându-le, în secret, acte de identitate false.
Édith Piaf a trăit o viață plină de pasiuni și tragedii, a avut numeroase relații tumultuoase și a suferit de pe urma consumului excesiv de alcool și de medicamente.
Dintre melodiile ei, amintim „Mon Légionnaire”, „Reste”, „Le Chacal”, „Embrasse-Moi”, „Le Vagabond”, „Le Disque Usé”, „La Vie en Rose”, „Si Tu Partais”, „Il A Chanté”, „L’Orgue des Amoureux”, „Hymne à l’Amour”, „L’Accordéoniste”, „Non, je ne regrette rien”, „La Foule”, „Milord” și „Padam… Padam”.
Édith Piaf a murit pe 10 octombrie 1963 la Grasse, la vârsta de 47 de ani.
Din cauza stilului ei de viață, Papa Paul al VI-lea i-a refuzat dreptul unei ceremonii catolice de înhumare, fiind înmormântată în cimitirul „Pére Lachaise” din Paris, în prezenţa a peste 40.000 de oameni.
