(17 decembrie 1893 – 16 iulie 1946)
Dumitru Bagdasar s-a născut la 17 decembrie 1893, în Roşieşti, judeţul Vaslui și a fost un medic român, fondatorul şcolii româneşti de neurochirurgie, profesor al Facultății de Medicină din București și membru post-mortem al Academiei Române.
Născut într-o familie de țărani, a urmat şcoala primară în Idricii de Sus, a învățat la Liceul „Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad, iar în 1913 s-a înscris la cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti.
Din cauza greutăților financiare, la sfârșitul anului III de facultate s-a angajat la Institutul Medico-Militar, iar când a început Primul Război Mondial, a fost mobilizat și trimis pe front ca medic militar.
După 1918 și-a continuat studiile medicale, susţinându-și în 1922 teza de doctorat cu tema „Contribuţiuni la studiul sindromului parkinsonian postencefalitic”.
Între 1922 și 1926, a fost medic secundar la Serviciul Neurologic al Spitalului Militar din Bucureşti, desăvârşindu-şi pregătirea de chirurg, iar din 1924 a frecventat și Laboratorul Catedrei de Histologie și Anatomie patologică, condus de Dr. Ștefan Besnea.
În 1927, s-a căsătorit cu Florica Ciumetti, care la rândul său a fost o personalitate marcantă a medicinei româneşti, punând bazele şcolii româneşti de igienă mentală şi neuropsihiatrie infantilă. După nuntă, cei doi au urmat o specializare în Boston, SUA, iar în perioada 1927-1929 Dumitru Bagdasar s-a specializat în neurochirurgie la Spitalul „Peter Bent Brigham” din Boston, făcând parte din echipa de cercetători a profesorului american Harvey Cushing, unul dintre fondatorii neurochirurgiei moderne, totodată, publicând în „The American Journal of Pathology” studiile „Tratamentul chirurgical al gomelor cerebrale” şi „Chordioblastomul intercerebral”.
Întors în țară, a fost repartizat ca medic neuropsihiatru la spitalul din Jimbolia (1929-1931), unde a realizat, în condiții improvizate, primele intervenţii neurochirurgicale, ulterior fiind numit şef al Serviciului de Neurologie al Spitalului de Boli Nervoase din Cernăuți (1931-1933), unde a publicat și primele articole despre neurochirurgie.
Exasperat de șicanele oficialităților, în 1933 a demisionat de la Spitalul din Cernăuți și s-a întors în București, unde fără a primi vreun sprijin din partea statului, a continuat să realizeze intervenții neurochirurgicale la Spitalul de Urgență.
În 1935, a reușit să obțină sprijinul pentru înființarea unui mic serviciu de neurochirurgie, compus din zece paturi și o singură sală operatorie, reușind să înființeze prima secție de neurochirurgie din România, la Spitalul Central de Boli Nervose și Mintale din București, astăzi Spitalul Clinic „Prof. Dr. Alexandru Obregia”.
Preocupat de problemele sociale, de starea precară a țăranilor, subnutriția, mortalitatea infantilă, analfabetismul, lipsa de igienă și asistență medicală, Bagdasar a militat pentru creșterea accesului populației la servicii medicale și pentru modernizarea spitalelor, a făcut parte din conducerea „Uniunii Patrioților”, a „Partidului Național Popular și a „Apărării Patriotice”, a fost unul dintre inițiatorii manifestului intelectualilor adresat mareșalului Antonescu, prin care se cerea ieșirea din război a României, iar în 1945 a fost numit, în guvernul Petru Groza, Ministru al Sănătății, creând 60 de circumscripții rurale, sanatorii, 100 de case de nașteri în mediul rural, a dirijat campanii împotriva tifosului exantematic, a febrei tifoide, a febrei recurente și a contribuit, din poziţia de ministru, la înfiinţarea Institutului de Endocronologie din Bucureşti.
Dumitru Bagdasar a dezvoltat noi tehnici operatorii, a perfecţionat instrumentarul chirurgical şi procedeele de investigare a simptomatologiei neurologice, a cercetat traumatismele cranio-cerebrale şi abcesele intracraniene, a efectuat investigaţii histopatologice şi clinice asupra tumorilor cerebrale, cerebeloase şi medulare, a realizat, printre primii din Europa, operaţia de cordotomie, a dezvoltat, împreună cu State Drăgănescu și Constantin Arseni, o metodă originală de tratament al craniostenozelor, iar între 1935 și 1945 a efectuat 492 de intervenţii vertebro-medulare și peste 1800 de operaţii ale sitemului nervos, fiind recunoscut drept unul dintre cei mai importanți neurochirurgi ai vremii.
Dintre lucrările ştiinţifice publicate amintim „Ostroamele orbitare şi orbitocraniene” (1939, „Traumatismele cranio-cerebrale acute” (1940), „Tuberculomul cerebral” (1940), „Tumorile cerebeloase„ (1943), „Boala lui Lindau” (1944), iar în ultimii ani de viaţă s-a preocupat de întocmirea primului „Tratat de neurochirurgie” din România, publicat postum, în 1948.
Dumitru Bagdasar s-a stins din viață la 16 iulie 1946, din cauza unei metastaze cerebrale diagnosticată, localizată şi urmărită evolutiv chiar de către el.
La scurt timp, soția acestuia, Florica Bagdasar a fost numită Ministru al Sănătății (1946 – 1948), devenind prima femeie ministru din istoria ţării.
În semn de recunoaștere pentru contribuțiile sale, Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, îi poartă numele.
