(27 februarie 274 – 22 mai 337)
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus, cunoscut și sub numele de Constantin I, a fost un împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306. Împăratul Constantin I a dus o politică militară, religioasă și economică profund reformatoare, ce i-a permis să reunească sub unica sa autoritate un Imperiu Roman slăbit și divizat, eliminându-și inamicii politici, împărații Maxentius în 312, în bătălia de la Podul Vulturului, și Licinius în 324, în bătălia de la Adrianopole.
Constantin cel Mare a fost adept al cultului lui Sol Invictus, Soarele Nebiruit, însă conform istoricilor bisericii Eusebiu de Cezareea și Lactanțiu, în ajunul bătăliei de la Podul Vulturului din 28 octombrie 312, contra lui Maxențiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripția „prin acest semn vei învinge”. Noaptea, în vis, lui Constantin i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte, steagul cu monograma creștină numindu-se „labarum”. Constantin a considerat victoria miraculoasă a armatei sale de numai 20.000 de soldați împotriva celei a lui Maxențiu, de 150 000 de soldați, un ajutor de la Dumnezeu, fapt pentru care, în ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare prin Edictul de la Milano, stabilește creștinismul „religio licita”, adică religie permisă, la fel ca și celelalte religii din imperiu, și înlătură din legile penale pedepsele contrare spiritului creștin, cum ar fi răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea sau arderea cu fierul roșu.
Din dorința de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, care a pus bazele dogmatice și canonice ale creștinismului, definind mai precis dogmele creștine drept răspuns la provocarea reprezentată de erezia arianistă a lui Arie, care socotea pe Fiul o creatură subordonată Tatălui.
Împăratul Constantin cel Mare a hotărât sa zidească o nouă capitală, Constantinopol „orașul lui Constantin”, ce a fost inaugurat în 11 mai 330. Din fostul Bizanț, Constantin face o capitală de imperiu creștin, cu biserici minunate, oraș strategic, pitoresc pe care l-a numit „Roma cea nouă”.
