Personalitatea zilei – Caspar David Friedrich

Evaluează acest articol!

(5 septembrie 1774 – 7 mai 1840)

Caspar David Friedrich s-a născut la 5 septembrie 1774, în Greifswald și a fost un pictor german, considerat unul dintre cei mai importanți pictori ai mișcării romantice germane, cunoscut pentru peisajele sale melancolice și mistice, un pionier în dezvoltarea peisajului ca formă de artă încărcată de emoție și simbolism, redefinind modul în care natura și spiritualitatea sunt percepute în arta europeană, apreciat pentru tablourile „Stânci de calcar pe insula Rügen”, „Biserică în peisaj de iarnă”, „Marea îngheţată”, „Hoinarul deasupra mării de ceață”, „Watzmann” și „Fazele vieţii”.
Născut într-o familie de comercianți, a avut parte de o copilărie marcată de tragedii, pierzându-și mama pe când avea doar 7 ani, fratele său înecându-se într-un lac în timp ce Friedrich încerca să-l salveze, iar până la vârsta de 17 ani a mai pierdut doi frați și o soră, experiențe ce l-au marcat profund, influențându-i percepția asupra vieții și naturii, lucru reflectat, mai târziu, în operele sale.
A studiat la Academia de Arte din Copenhaga, una dintre cele mai progresiste școli de artă ale vremii, învățând tehnici de desen și gravură, devenind interesat de peisaje și de reprezentarea naturii. În 1798, s-a mutat la Dresda, care la acea vreme era un important centru cultural și artistic al Germaniei, devenind membru al unui cerc artistic și literar din care făceau parte pictorul Philipp Otto Runge și scriitorii Ludwig Tieck și Novalis.
Friedrich a devenit cunoscut pentru peisajele ce combinau natura sălbatică, ruinele, mările și munții cu figuri mici, umane, adesea văzute din spate, simbolizând introspecția și contemplarea existenței, tehnică ce a devenit o semnătură a stilului său, cunoscută ca „Rückenfigur”.
În 1805, a participat la concursul intitulat „Prietenul Artei”, organizat de Goethe, care încântat de perfecțiunea desenelor sale, l-a propus pentru câștigarea premiul întâi. Prima sa pictură importantă în ulei, „Crucea în munți”, caracterizată printr-un sentiment copleșitor de liniște și izolare, a fost o încercare de a înlocui simbolistica tradițională a picturii religioase cu una inspirată din natură.
Caspar David Friedrich a devenit celebru când a expus două dintre cele mai notorii lucrări ale sale, „Hoinarul deasupra mării de ceață” și „Ruinele unei abații în pădurea de stejari”, ambele apreciate de criticii vremii pentru intensitatea emoțională și simbolismul lor profund.
În picturile sale, Friedrich a integrat adesea simboluri creștine și a explorat teme precum moartea, eternitatea, fragilitatea vieții umane și căutarea spiritualității, iar mările pustii, pădurile întunecate și munții stâncoși au devenit medii de reflecție asupra existenței și divinității.
Caspar David Friedrich a realizat multe peisaje simboliste, precum „Marea îngheţată”, ce înfățișează o navă distrusă și înghețată în mijlocul ghețurilor arctice, fiind o reflecție asupra fragilității omului în fața forțelor neîmblânzite ale naturii și a imposibilității de a-ți controla destinul, „Hoinarul deasupra mării de ceață”, ce prezintă un bărbat singuratic, privit din spate, stând pe o stâncă deasupra unei mări de ceață, fiind un simbol al introspecției și căutării de sine, „Ruinele unei abaţii în pădurea de stejari”, un peisaj funebru, ce reprezintă o mănăstire în ruină, înconjurată de stejari, simbol al trecerii timpului și al morții, „Fazele vieții”, un testament al lui Friedrich, ce împărtășește reflecțiile despre moarte cu ajutorul raporturilor de dependență între oamenii înfățișați.
În 1824, a fost numit profesor al Academiei Regale de Artă din Dresda, însă în ultimele decenii ale vieții sale, opera sa nu a mai fost apreciată, realismul și neoclasicismul devenind din ce în ce mai populare.
În 1835 a suferit un atac cerebral care l-a lăsat parțial paralizat. A continuat să creeze schițe și mici lucrări, însă nu s-a mai bucurat de aprecierea publicului.
Friedrich este unul dintre primii pictori ce au folosit peisajele nu doar pentru a descrie natura, ci pentru a explora emoțiile și stările spirituale. Prin viziunea sa unică și tehnica sa inovatoare a influențat generații de artiști și a rămas o figură centrală în istoria artei romantice.
Caspar David Friedrich s-a stins din viață la 7 mai 1840.

Postează o recenzie: