29 mai 1453
Pe 29 mai 1453, a avut loc Căderea Constantinopolului, numele sub care e cunoscută cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de către forțele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea, și care reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din istoria universală, marcând sfârșitul Imperiul Roman de Răsărit și începutul dominației otomane în sud-estul Europei.
Constantinopolul a fost fondat în 330 d. Hr., de către împăratul Constantin cel Mare, și a fost timp de peste 1.100 de ani capitala Imperiului Bizantin, centru politic, economic și cultural de prim rang, situat strategic între Europa și Asia. Asediat de mai multe ori, a fost cucerit doar de două ori, prima dată în timpul Cruciadei a patra din 1204, iar a doua oară când a fost recuperat de către bizantini, în 1261.
Imperiul Bizantin, fragmentat și cu o armată redusă considerabil, cu o populație în scădere și afectată de pandemii, măcinat de conflicte politice și religioase, nu s-a mai bucurat de sprijinul aliaților din Vest, iar la momentul atacului, imperiul mai era format doar din Constantinopol și câteva teritorii din jurul orașului.
Pe fondul ascensiunii Imperiului Otoman, la 6 aprilie 1453, sub conducerea sultanului Mehmed al II-lea, supranumit și Mahomed al II-lea Cuceritorul, trupele otomane, ce numărau aproximativ 100.000 de soldați, sprijiniți de artilerie grea și o flotă de 100 de vase, au început asediul Constantinopolului.
Otomanii au folosit tunuri de mare calibru pentru a slăbi zidurile, produse de un armurier, pe nume Orban, originar din Brașov, au construit un drum din trunchiuri de copac unse care traversa Galata la nord, transportând navele pe uscat pentru a intra în Cornul de Aur, golful ce împarte orașul în două, oprind aprovizionarea corăbiilor genoveze trimise în ajutor, demoralizând apărătorii bizantini, și au săpat tuneluri pe sub ziduri pentru a pătrunde în oraș.
Apărarea orașului, compusă din aproximativ 10.000 de oameni, sub comanda împăratului Constantin al XI-lea Palaiologos, nu a putut rezista, iar după 53 de zile de asediu, pe 29 mai 1453, otomanii au reușit să pătrundă în oraș, împăratul Constantin al XI-lea murind în luptă, orașul fiind jefuit timp de trei zile.
Căderea Constantinopolului nu a însemnat numai sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit și moartea ultimului împărat bizantin, ci a fost și o victorie strategică de o importanță crucială, deschizând drumul pentru cucerirea de către otomani a estului mediteranean și al Balcanilor.
Transformarea Catedralei Hagia Sofia în moschee, cunoscută oficial ca Marea Moschee „Ayasofya”, a simbolizat schimbarea religioasă și culturală a orașului, mulți greci și savanți bizantini fugind în Occident, ducând cu ei manuscrise și cunoștințe care au contribuit la începutul Renașterii europene.
Constantinopolul a rămas capitala Imperiului Otoman până la destrămarea acestuia din 1922, iar în 1930, după proclamarea Republicii Turcia, orașul a fost redenumit Istanbul.
Europa creștină a fost șocată de pierderea orașului, însă nu a reușit să organizeze o cruciadă eficientă pentru recucerirea lui. Istoricii consideră Căderea Constantinopolului drept momentul ce a marcat sfârșitul Evului Mediu și începutul Renașterii, precum și ascensiunea Imperiului Otoman ca mare putere regională și globală.
