(19 noiembrie 1882 – 13 septembrie 1913)
Aurel Vlaicu s-a născut la 19 noiembrie 1882, în localitatea Binținți, actualmente localitatea Aurel Vlaicu și a fost un inginer, inventator, constructor de avioane, pilot și pionier al aviației, ce a construit unul dintre primele planoare românești, „Aurel Vlaicu-1909”, a inventat și construit primul avion în România, „Vlaicu I”, a realizat primul zbor militar din România și a proiectat primul avion din lume cu fuselaj metalic, „Vlaicu III”.
Născut într-o familie de țărani înstăriți, a manifestat încă din copilărie o curiozitate aparte pentru mecanică și inginerie, construindu-și un atelier în şura din fundul curţii, unde realiza diverse jucării, pe care le dona copiilor din sat. A urmat clasele primare la școala din satul natal, studiile secundare le-a făcut la Orăştie şi la Sibiu, iar în 1902 s-a înscris la Şcoala Politehnică din Budapesta, unde a studiat doar două semestre, continuându-și studiile la Politehnica din Munchen, pe care a absolvit-o în 1907, obținând diploma de inginer.
După finalizarea studiilor, a lucrat pentru o scurtă perioadă la Fabrica de automobile Opel, din Russelheim, unde a obţinut şi primele succese.
Hotărât să își urmeze visul de a construi aparate de zbor, în 1908 s-a întors în România, în satul natal, unde cu mijloace proprii, împreună cu fratele său Ion, a construit unul dintre primele planoare românești, denumit „Aurel Vlaicu-1909”, cu care a realizat mai multe zboruri demonstrative, plimbând-o și pe sora sa, Valeria, în vârsta de opt ani.
În 1909, s-a mutat în București, unde s-a angajat ca inginer în cadrul Arsenalului Armatei, iar cu sprijinul guvernului român de la acea vreme, care se obliga, prin contract, să asigure materialele necesare şi să cumpere motorul cu condiţia ca aparatul să devină proprietatea Armatei Române, în 1910 a construit primul avion, denumit „Vlaicu I”, propulsat de două elice, care se roteau în sens invers.
Pe 17 iunie 1910, după un rulaj de circa 40 m pe aerodromul militar Cotroceni, avionul „Vlaicu I” s-a ridicat 3-4 m de la sol, zburând aproximativ 50 m, Vlaicu devenind primul român care a inventat şi construit primul avion în România, marcând apariția aviaţiei româneşti.
În august 1910, după ce avionul „Vlaicu I” a fost demontat și transportat la Slatina cu trenul, fiind reasamblat pe câmpul din faţa gării, Aurel Vlaicu a transportat pe calea aerului la Piatra-Olt, zburând la 500 de metri deasupra râului Olt, un ordin de operaţiuni militare, România devenind al doilea stat din lume, după Franţa, care a folosit avionul în scop militar, iar aparatul „Vlaicu I” primul avion militar din dotarea armatei române.
După ce și-a avariat primul avion, în 1911, Aurel Vlaicu a construit cel de-al doilea avion, „Vlaicu II”, mult îmbunătățit, cu care a realizat mai multe zboruri de încercare şi demonstrative în ţară, participând și la concursul aviatic de la Aspen din 1912, unde a obţinut premiul I pentru aruncarea la ţintă a unui proiectil şi premiul al II-lea pentru aterizare la punct fix.
Aurel Vlaicu a proiectat și primul avion din lume cu fuselaj metalic, denumit „Vlaicu III”, însă construcţia acestuia a fost finalizată de doi dintre colaboratorii săi, Magnani şi Silişteanu, iar cu ajutorul pilotului Petre Macavei, în 1914 s-au efectuat și câteva zboruri scurte. Autoritățile vremii au interzis zborurile cu avionul, iar în toamna anului 1916, în timpul ocupației germane, avionul a fost trimis la Berlin.
La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munții Carpați cu avionul „Vlaicu II”, Aurel Vlaicu s-a prăbușit, în apropiere de Câmpina, stingându-se din viață. La locul prăbușirii este înălţat un monument în amintirea sa, o acvilă cu aripile deschise, îndreptate spre Munții Carpați.
Avioanele construite de Aurel Vlaicu erau unice, aveau formă de sageată, aripă cu profil variabil, ce în zbor lua forma apropiată de cea optimă, profundorul și cârma erau dispuse în față, pilotul având vizibilitate în toate direcțiile, erau prevăzute cu două elice care se învârteau în sens invers și compensau reciproc cuplul de torsiune, aveau trenul de aterizare cu roți independente și reductorul între motor și elice.
În onoarea sa, la 28 octombrie 1948, a fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române, iar Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa, considerat al treilea cel mai vechi aeroport din lume încă funcţional, îi poartă numele.
