(23 august 1948 – prezent)
Andrei Gabriel Pleșu s-a născut la data de 23 august 1948, în București și este un scriitor, eseist, jurnalist, filosof, critic, estetician și istoric al artei, stilist al limbii române, fost ministrul al Culturii și una dintre cele mai importante personalităţi ale culturii româneşti.
Acesta a absolvit Facultatea de Arte Plastice, secţia de Istoria şi teoria artei, ca șef de promoție, iar în anul 1980, a obținut Doctoratul în istoria artei la Universitatea din Bucureşti, cu teza „Sentimentul naturii în cultura europeană”.
Deşi, încă din anul 1968 Andrei Pleșu a intrat în Partidul Comunist Român, spre sfârşitul perioadei regimului comunist scriitorul avea să devină unul dintre intelectualii opozanți, ajungând persona non grata în urma scandalului „Meditației Transcedentale”, pierzându-și locul de muncă și fiind nevoit să petreacă o perioadă de timp „în exil” la Tescani.
În anii ’80, Andrei Pleşu fost unul din discipolii lui Constantin Noica, fiind membru al Şcolii de la Păltiniş, unde abordau aspecte privind istoria filosofiei, analizau și interpretau textele fundamentale și purtau numeroase discuții libere asupra filosofiei contemporane.
Între anii 1991 şi 1997, Andrei Pleșu a fost profesor universitar de filosofie a religiilor la Facultatea de Filosofie din Bucureşti, iar în ianuarie 1993 a fondat săptămânalul de cultură „Dilema”, care și-a schimbat denumirea în „Dilema Veche”.
În 1994, Andrei Pleșu a pus bazele Fundaţiei Noua Europă, iar începând cu anul 1997 este membru al World Academy of Art and Science.
Cariera sa excepţională a fost răsplătită cu numeroase premii şi distincţii, iar ca scriitor, Andrei Pleșu de bucură de un important succes. Critica îl consacră, iar cărțile sale se vând în zeci de mii de exemplare. Elementul determinant al stilului său îl constitue contrastul formal între o problematică gravă și abordarea ei relaxată, adesea ludică și de o frapantă veracitate.
Din volume publicate amintim „Pitoresc și melancolie: o analiză a sentimentului naturii în cultura europeană” (1980), „Minima moralia” (1988), „Ochiul și lucrurile” (1986), „Despre îngeri” (2003) sau „Despre inimă și alte eseuri” (2017).
