(14 iulie 1883 – 26 martie 1946)
Alexandru Zirra s-a născut la 14 iulie 1883, în Roman și a fost un compozitor și pedagog român, director al Operei Române din București și al Conservatorului din Iași, fondatorul Conservatorului de Muzicǎ și Artǎ Dramaticǎ din Cernǎuți, ale cărui opere principale sunt: „Alexandru Lǎpușneanu”, „Capra cu trei iezi”, „Tândală și Păcală”, „Țiganii”, „Pe șesul Moldovei”, „Hanu Ancuței” și „Cetatea Neamțului”.
După ce a studiat la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din Iași sub îndrumarea profesorilor Sofia Teodoreanu (teorie), Enrico Mezzetti (canto) și Gavriil Musicescu, la recomandările acestora, s-a înscris și a fost admis la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano, unde a studiat, între 1905-1907 și 1909-1911, armonie, contrapunct și compoziție, alături Carlo Gatti , având pe diploma de absolvent inscripția „Magister in compositione”.
Încă din vremea studenției a predat muzică, fiind profesor suplinitor la catedra de muzică vocală a Liceului Național și la catedra de armonie din cadrul Conservatorului din Iași, iar după finalizarea studiilor din Italia, a predat armonie, canto, contrapunct și compoziție.
Ȋntre 1922 și 1924, Alexandru Zirra a deținut și funcția de director al Conservatorului din Iași, îmbunătățind instituția prin înființarea unei cantine și a unui cămin pentru studenți, a organizat biblioteca și a inventariat arhiva, a îmbunătățit situația materială a profesorilor și a organizat spectacole de sfârșit de an cu studenții cei mai talentați.
Compozitorul Dumitru Bughici, fostul elev al lui Zirra, amintea că „toată istoria conservatorului ieșean este legată de personalitatea lui Zirra. Îmi revin adeseori în minte clipele petrecute în clasa de armonie. Știința lui Zirra este imensă. Arta lui pedagogică este neîntrecută. Cu toată severitatea ce o impunea la prima vedere, înconjura cu enormă dragoste pe fiecare elev.”
În 1924, Alexandru Zirra a contribuit la înființarea Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Cernăuți, unde a fost profesor și director pânǎ în 1940, iar în scurta sa istorie, Conservatorul din Cernăuţi a instruit circa 300 de specialişti în domeniul artei muzicale şi dramatice.
Din 1940, Zirra s-a mutat la București și a ocupat funcția de director al Operei Române din București.
Alexandru Zirra a fost un folclorist reprezentativ al epocii sale, a colindat zone din Moldova și Bucovina, întocmind colecții de melodii populare pe cilindri de fonograf, publicând în 1928 primul „Tratat de armonie”, necesar studiilor muzicale.
Alături de munca la catedră, Zirra a avut o bogată activitate compozistică, abordând toate genurile, compunând 5 opere, 3 simfonii, 13 poeme simfonice, 6 suite, 4 concerte, rapsodii și cvartete.
Opera Alexandru Lǎpușneanu (1941), este încadrată în perioada de început a operei româneşti și este considerată „o lucrare dominată de o înaltă ţinută ce poartă pecetea şcolii româneşti”.
În opera „Capra cu trei iezi” (1940), Zirra reușește să adapteze textul literar
original al lui Ion Creangă la exigenţele specifice genului vocal-dramatic, modificând adeseori sensurile originale ale povestirii, George Enescu precizând că opera este „foarte bine scrisă, amuzantă și are tot timpul contrastul dramatic necesar”.
În cele trei simfonii, Simfonia nr. 1, „Ţărăneasca”, Simfonia nr. 2 intitulată, de asemenea, „Ţărăneasca” şi Simfonia nr. 3, „Descriptiva”, Zirra a preluat motive din folclor pentru a putea realiza melodia în culori.
Alexandru Zirra a mai compus opera „O fǎclie de Paște” (1937), Poemul simfonic cu vioară (1929), Poemul simfonic cu pian (1930), Poemul simfonic cu flaut (1932), Sonata pentru violină și pian, Trei cântece pentu pian, poemele și suitele simfonice „Tândală și Păcală”, „Țiganii”, „Uriel d`Acosta”, „Pe șesul Moldovei”, „Hanu Ancuței”, „Suita de zece cântece moldovenești”, „O săptămână muzicală” și „Cetatea Neamțului”.
Chiar dacă compozitorului Alexandru Zirra nu i s-a acordat atenţia meritată, simfoniile şi operele sale nefiind apreciate la adevărata valoare, acesta este considerat creatorul poemului simfonic românesc, atât a celui programatic, cât şi a celui cu instrument solist.
Muzicologul Iosif Sava afirma despre Zirra că era„un caracter, un om generos, ferit de jumătăți de măsură, un om capabil să înfrunte jignirea, un muzician dornic să fie mereu în acord cu sine însuși.”
Alexandru Zirra s-a stins din viață la 26 martie 1946.
