(5 septembrie 1858 – 19 noiembrie 1919)
Alexandru Vlahuță s-a născut la 5 septembrie 1858, în satul Pleșești, astăzi Alexandru Vlahuță și a fost un poet, prozator, jurnalist și publicist, personalitate marcantă a literaturii române de la sfârșitului secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, membru de onoare, post-mortem, al Academiei Române, cunoscut atât pentru sensibilitatea și profunzimea operelor sale, cât și pentru angajamentul social și patriotic, autorul lucrării „România pitorească”, volum ce constituie un veritabil atlas geografic al României.
Născut într-o familie săracă, marcată de numeroase dificultăți financiare, a urmat clasele primare la Bârlad și a studiat la Liceul „Gh. Roşca Codreanu”, din aceeași localitate, pe care l-a absolvit în 1878. După susținerea bacalaureatului, s-a mutat în București, înscriindu-se la Facultatea de Drept, însă din cauza problemelor financiare, a fost nevoit să renunțe. În noiembrie 1879 s-a mutat la Târgovişte, unde a fost numit profesor la Gimnaziul „Ienăchiţă Văcărescu”, predând limba latina și limba română.
Pasionat de literatură, în aprilie 1880 a publicat primele poezii în revista „Convorbiri literare”, iar în 1881, a publicat în ziarul „Armonia” articolele „Banul” şi „Paralela”, unde a criticat moravurile societății.
De-a lungul carierei, Alexandru Vlahuță a lucrat ca profesor, revizor şcolar pentru judeţele Prahova şi Buzău, corector la „Analele parlamentare”, secretar al Comisiei industriale de pe lângă Ministerul Domeniilor, şef de birou la acelaşi minister, dar s-a dedicat și publicisticii, fiind redactor la reviste importante precum „România Liberă” și „Literatura și Arta Română”, a fondat și condus revista „Vieața”, unde a promovat operele scriitorilor contemporani, susținând idei progresiste și patriotice și a fost director la „Semănătorul”.
În 1886, a publicat primul volum, „Nuvele”, iar în 1887 a debutat cu primul volum de poezii, intitulat „Poezii”, ambele fiind bine primite de critica vremii.
În 1899, a publicat volumul „Clipe de linişte”, pentru care a fost recompensat cu premiul „Năsturel Herescu“ al Academiei Române.
Alexandru Vlahuță a publicat volumul de proză „România pitorească” în 1901, ce este considerat cea mai importantă lucrare a sa, ce constituie un veritabil atlas geografic comentat al României de la începutul secolului al XX-lea, ce descrie frumusețile naturale și culturale, într-un stil liric impresionant, pe baza călătoriilor pe care le-a realizat prin țară. A descris peisaje de neuitat și a reflectat asupra istoriei și culturii României, volumul „România pitorească” fiind o mărturie a iubirii lui Vlahuță față de patria sa și o invitație la descoperirea frumuseților acesteia.
Problemele învăţământului nu l-au lăsat indiferent, publicând diferite articole în care a combătut dogmatismul şi formalismul din metodele de predare, iar împreună cu George Coșbuc, a realizat o carte de citire destinată şcolilor secundare şi profesionale.
Alexandru Vlahuță a publicat mai multe volume de poezii, precum „Poezii vechi şi nouă” (1894), „Iubire” (1895), „Poezii” (1899), „La gura sobei” (1911), însă s-a bucurat de succes în urma publicării romanului „Dan” (1893), dar şi a volumelor „Din goana vieţii” (1892), „Clipe de linişte”, „Din durerile lumii” (1908) și „File rupte” (1909) și a emoționat cititorii odată cu publicarea poemului „1907”, inspirat de răscoala ţărănească.
Vlahuță a fost un susținător al ideilor naționale și progresiste și a criticat nedreptățile sociale și corupția. Poeziile acestuia nu explorează doar peisajele naturale, ci și sufletului uman, surprinzând sentimente complexe de iubire, melancolie și dor. A scris cu pasiune despre trecutul glorios al României și despre necesitatea trezirii conștiinței naționale și a combinat emoția romantică cu observația realistă, creând opere ce sunt în același timp emoționante și relevante social.
Alexandru Vlahuță s-a stins din viață la 19 noiembrie 1919.
