(20 martie 1820 – 15 mai 1873)
A.I. Cuza s-a născut pe 20 martie 1820, la Bârlad și a fost un om politic, primul domnitor al Principatelor Unite și cel care a pus bazele statului modern România, care prin alegerea sa ca domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859 și al Țării Românești la 24 ianuarie 1859, a condus la înfăptuirea Unirii celor două Principate Române.
Personalitate unificatoare, sub domnia sa țara a cunoscut schimbări importante, cunoscute drept „Reformele lui Cuza”, ce au vizat sistemul politic, sistemul sanitar, instituţia poştei, armata, biserica, învăţământul, justiţia, fiscalitatea și serviciul vamal, fiind înfiinţate și primele două universităţi româneşti, la Iaşi, în 1860 şi la Bucureşti, în 1864.
Descendentul unei vechi familii de înalţi dregători ce au ocupat funcţii importante în administraţia centrală şi locală din Moldova, ca mai toţi tinerii cu stare din acea vreme, a primit o educaţie europeană, studiind la Iași, Paris, Pavia şi Bologna, la revenirea în țară înrolându-se în armata moldovenească, ajungând până la rangul de colonel.
Până la Unire, Alexandru Ioan Cuza a ocupat diverse funcții importante în domeniul justiției și al administrație, precum președinte al Tribunalului districtului Covurlui, a cărui reședință era municipiul Galați, director al Ministerului de Interne al Moldovei și pârcălab al orașului Galați.
Considerat un „om nou”, de origine nobilă, dar nu de prim rang, A.I. Cuza a apărut ca posibil candidat la alegerile din 1859 deoarece grupările politice din Principate au preferat să sprijine un semi-necunoscut, în speranța că va fi ușor de manipulat.
Ziua de 24 ianuarie 1859, cunoscută ca „Mica Unire”, reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din istoria României, aceasta fiind ziua în care Alexandru Ioan Cuza a reuşit să realizeze Unirea Principatelor Române, prin alegerea sa ca domnitor atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească.
După câștigarea alegerilor, A.I. Cuza nu s-a lăsat manipulat, a preluat controlul întregii vieţi politice cu speranța că va reuşi să creeze un sistem care să-i acorde puterea totală, astfel, putând patrona modernizarea societăţii româneşti pe principii liberale.
Domnia lui A.I. Cuza a fost caracterizată de dorinţa de a ajunge din urmă Occidentul, însă efortul acestuia şi al celor ce l-au sprijinit a întâmpinat rezistenţa forţelor conservatoare şi a inerţiilor colective. Domnia lui Cuza a fost percepută ca fiind o domnie pasageră, clasa politică acceptându-l, însă fără a renunţa la vechea doleanţă, respectiv, un domn străin, îngăduind un provizorat și așteptând contextul prielnic pentru schimbare.
În timpul domniei lui A.I. Cuza s-au pus bazele politice, economice, sociale şi culturale ale României moderne, acesta domnind cu două guverne, două adunări, trecând dintr-o capitală într-alta. Astfel, au fost unite serviciile de vămi într-o singură direcţie generală, cursul monedelor din Principate a fost unificat, administraţiile telegrafelor au fost contopite.
Municipalitatea şi poliţia din Focşani, oraş situat pe fosta graniţă, au fost unificate, iar Bucureşti, „inima României”, a fost impus drept capitală, între autorităţile celor două principate fiind stabilite legături directe, fără a se mai folosi Ministerele Afacerilor Străine.
Domnitorul a avut curajul să întocmească reforme dificile, precum cea administrativă, a învăţământului și cea agrară, însă unele au generat complicaţii diplomatice, cum a fost secularizarea averilor mănăstirești.
Cum regimul lui Cuza a provocat nemulţumirea liberalilor radicali, împreună cu cei din Partidul Conservator și atrăgând de partea lor o fracţiune a armatei, aceștia l-au constrâns pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în noaptea de 10 spre 11 februarie 1866, să abdice, fiind silit să ia calea exilului, petrecându-și restul vieții în Paris, Florența și Viena.
Simpatia ţăranilor a fost câştigată de către Cuza, însă cu preţul sacrificării domniei sale, deoarece împroprietărirea acestora şi emanciparea clăcaşilor a fost unul dintre motivele pentru care a fost organizat complotul împotriva sa. A.I. Cuza a încercat o construcţie liberală în absenţa liberalismului, dar acest lucru nu a fost posibil.
A.I. Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite, s-a stins din viață pe 15 mai 1873, la Hotelul Europa din Heidelberg, la vârstă de 53 ani.
Conform dorinței sale, A.I. Cuza a fost înmormântat iniţial, la 29 mai 1873, la Biserica Domnească de lângă Palatul de la Ruginoasa, în prezenţa a mii de români veniţi din toate colţurile ţării. După cel de-al Doilea Război Mondial, rămășițele sale au fost mutate la Biserica Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi” din Iaşi.
